InspiraTIFF cu Nae Caranfil, live pe TIFF Unlimited pe 26 iulie | TIFF

InspiraTIFF cu Nae Caranfil, live pe TIFF Unlimited pe 26 iulie

25.07.2021 00:48

Unul dintre dintre cei mai iubiți regizori români, Nae Caranfil este primul invitat al ediției la InspiraTIFF. Iubitorii de cinema sunt invitați să-l întâlnească pe regizorul distins în acest an cu Premiul de Excelență TIFF luni, pe 26 iulie, de la ora 17:00, la Casa TIFF. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. Discuția va fi transmisă live pe platforma TIFF Unlimited.

Nae Caranfil va lua parte și la proiecția copiei restaurate a filmului său de debut E pericoloso sporgersi, tot luni, de la 21:45, la USAMV Open Air.

Gazda acestei întâlniri InspiraTIFF este jurnalista Alexandra Tănăsescu, fondatoarea portalului culturaladuba.ro, proiect jurnalistic premiat în 2020 cu Bursa Alex. Leo Șerban.

InspiraTIFF este un proiect TIFF Unlimited și reprezintă o ocazie pentru public de a participa la discuții cu artiști și profesioniști din lumea filmului.