Luni, la TIFF Lounge: InspiraTIFF cu Mihai Chirilov | TIFF

Luni, la TIFF Lounge: InspiraTIFF cu Mihai Chirilov

19.06.2022 17:52

Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania, este invitatul zilei de luni la InspiraTIFF.  Începând cu ora 15:00, criticul de film, selecționer al festivalului încă de la prima ediție, va răspunde tuturor întrebărilor primite din partea publicului prezent la TIFF Lounge (Piața Unirii).

În dialogul cu spectatorii, moderat de Adi Demian, Mihai Chirilov va povesti despre cele mai provocatoare titluri ale ediției, despre noutățile absolute din programul festivalului, dar și despre cum s-a desfășurat procesul de selecție TIFF 2022. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.