Prezentarea programului Film +

Film +, laboratorul de consultanță și sprijin pentru producțiile cinematografice independente cu buget redus, prezintă joi, 6 august, de la ora 17:00, noutățile celei de-a cincea ediții, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, la TIFF 2020.
Cineaștii, jurnaliștii și spectatorii interesați pot afla mai multe despre noul format al programului 2020-2021, dedicat producțiilor independente din România, Moldova, Bulgaria și Serbia, la întâlnirea informală de la CASA TIFF.
Vor participa: Ana Draghici, director de imagine, Anamaria Antoci, producător, Paul Negoescu, regizor, și Alex Traila, consultant în cinematografie și audiovizual.