Regulament | TIFF

Regulament

Tinerii cineaști (regizori, scenariști și producători) din România sau Republica Moldova, sunt așteptați să se înscrie în programul Transilvania Talent Lab, la Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Înscrierile se pot face până la data de 19 Mai 2023 (ora 23.59 a datei de 19 Mai este ultima oră la care se pot face înscrieri).

TTL a fost înființat acum 11 ani cu scopul de a ajuta la perfecţionarea unor tineri cineaşti, la descoperirea unor talente noi şi la dezvoltarea unor proiecte aflate in lucru în faze diferite de producţie. Între regizorii deja afirmați care au participat la programul TTL îi amintim pe Ruxandra Ghițescu, Monica Stan, Marius Olteanu, Andreea Borțun sau Cristina Groșan. După patru ediții de succes, TTL s-a concentrat de-a lungul următoarelor ediții pe formarea și profesionalizarea celor interesați de programarea și managementul sălilor de cinema, iar din 2022 programul a revenit în formatul gândit inițial, destinat tinerilor cineaști.

 

1. CINE POATE PARTICIPA LA TRANSILVANIA TALENT LAB?

Cea de-a 11-a ediție se adresează tinerilor cineaști de până în 35 de ani, regizori, scenariști sau producători, cu o minimă experiență în domeniul cinematografic. Nu este necesară absolvirea unei facultăți de profil, ci activitatea în industria de film în ultimii 2 ani. Aplicațiile se pot depune online până la data de 15 mai, în urma cărora 10 participanți vor fi selectați de către organizatori, împreună cu experți din domeniu.

Transilvania Talent Lab își propune să încurajeze și să sprijine inițiativele tinerilor din domeniul cinematografic, susținând formarea profesională continuă a realizatorilor de film aflați la început de drum.

Programul se va desfășura pe parcursul a 5 zile, la Cluj-Napoca, în cadrul TIFF. Cei 10 tineri cineaști selectați vor participa la proiecţii speciale din cadrul TIFF, seminarii şi masterclass-uri despre regie, scenariu, producţie, surse de finanțare, marketing, platforme streaming sau strategii de festival şi vor avea şansa de a discuta proiectele lor concrete cu specialişti renumiţi din industria filmului, români şi străini, prezenţi la TIFF. 

Workshopurile sunt create special pentru a încuraja tinere talente şi a-i pregăti pentru rigorile unui sistem de producţie şi distribuţie aflat în permanentă schimbare.

Transilvania Talent Lab este structurat în 3 module de lucru, adresate tuturor participanţilor, indiferent de domeniul din care provin:  

  • Dezvoltare (dezvoltarea unui proiect cinematografic)
  • Producţie (producerea unui proiect cinematografic)
  • Marketing/Distribuţie & Festivaluri.

 

  1. OBIECTIVELE PROGRAMULUI
  • În timpul sesiunilor de grup: cum putem să colaborăm cu alți profesioniști și să ne îmbunătățim experiența ca echipă creativă
  • Înţelegerea managementului proiectului cinematografic, văzut ca un întreg, atât din punct de vedere artistic cât și practic
  • Înțelegerea pieței de film din Europa Centrală și de Est & instrumentele necesare pentru producție și finanțare
  • Exploatarea cu succes a unui film - promovare & distribuție în cinema, vânzări (inclusiv către platforme de streaming), strategie festivalieră
  • Analiza unui studiu de caz - proiect local de succes sau/și coproducție europeană
  • Dezvoltarea abilităților și a cunoștințelor existente privind domeniul cinematografic
  • Facilitarea întâlnirilor de creație sub îndrumarea profesioniștilor activi din industria cinematografică
  • Formarea unui nucleu de profesioniști în domeniul cinematografic care să dezvolte o perceptie multidisciplinară a fenomenului cinematografic
  • Conectare cu profesioniști din industrie în timpul festivalului

 

  1. PARTICIPANȚI ELIGIBILI
  • Cetățeni români sau din Republica Moldova
  • Vârsta maximă de 35 de ani, care să nu fi realizat un lungmetraj din poziția de regizor, scenarist sau producător principal
  • Fluenți în limba engleză
  • Disponibilitatea de a participa fizic la cele 5 zile de program (nu există varianta participării online)

 

3. ÎNSCRIERE

Procesul de înscriere este gratuit și se realizează exclusiv online. Toate materialele trebuie încărcate în limba română, folosind formularul din linkul de mai jos: https://tiff.ro/inscrieri-transilvania-talent-lab

Conținut obligatoriu aplicație:

  • Prezentarea unui proiect aflat în dezvoltare (scurtmetraj sau lungmetraj, ficțiune sau documentar) în format PDF, care trebuie să includă:

- Logline (maxim 250 caractere)

- Synopsis (maximum 1 pagina)

- Treatment / Scenariu (dacă există)

- Referințe vizuale/Moodboard (dacă există)

- Alți colaboratori în echipă (dacă există)

  • Scrisoare de intenție (document PDF, maximum 1 pagină / 2.000 caractere fără spații)
  • CV și filmografie la zi a participantului (PDF)

NOTA pentru Producători: participarea cu un proiect in dezvoltare nu este obligatorie, dar este de preferat; Aplicația se poate completa cu un proiect de scurtmetraj realizat în trecut ca producător principal și care a participat la cel puțin 1 festival național/internațional în ultimii 2 ani.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne scrieți la adresa de e-mail: ttl@tiff.ro

 

4.  SELECTIA ȘI PARTICIPAREA LA TRANSILVANIA TALENT LAB

Participanții vor fi selectați de o comisie alcătuita din profesioniști din industrie, iar prezența fizică a acestora este necesară pe toata perioada desfășurarii programului.

Înscrierea în program este gratuită. Cheltuielile de acreditare si cazare pentru participantii selectați vor fi suportate de TIFF.

Tutorii și experții participanți vor fi anunțați în luna iunie, înainte de festival.

Toți participanii vor fi incluși într-o broșură ce va fi pusă la dispoziția tuturor profesioniștilor din industrie prezenți la TIFF și nu numai.

În cazul în care proiectul de dezvoltare a unuia dintre participanți va fi produs, pe generic trebuie să fie specificat “proiect prezentat in cadrul programului Transilvania Talent Lab 2022” alături de logoul oficial al festivalului, care vă poate fi pus la dispoziție la cerere.

 

PROTECȚIA DREPTURILOR DE AUTOR

Organizatorul nu își asumă nici o obligație în ce privește protecția drepturilor de autor în legătură cu scenariile sau ideile prezentate. Participanții își asumă responsabilitatea și garantează organizatorului că sunt autorii scenariilor înscrise în program, că sunt originale și că dețin drepturile de proprietate intelectuală asupra acestora, Organizatorul neavând nicio obligație de a verifica în vreun fel legitimitatea scenariilor.

Cu toate că nu este o condiție de participare, Organizatorul recomandă înregistrarea scenariului înainte de a-l trimite persoanelor pe care nu le cunoașteți personal.

Organizatorul garantează respectarea legislației în vigoare cu privire la drepturile de autor și drepturile conexe, precum și cu privire la orice alte drepturi cuvenite.

Succes!