ALINA PETRICĂ

Data nașterii: 15 noiembrie 1989

A absolvit secția Arta Actorului a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” din București în 2012, la clasa profesorului Doru Ana, unde a obținut ulterior și diploma de master (în 2014, la clasa Taniei Filip și a lui Gelu Colceag).  Tot în 2014 a absolvit Școala de Artă din București, secția Improvizație Jazz.

Este o actriță care pe lângă partituri de teatru, cântă și dansează în spectacole de gen. Joacă pe scenele unor teatre precum Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, Teatrelli, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior. Face parte din distribuția unor proiecte independente găzduite de Godot Café-Teatru, În Culise. Printre cele mai importante roluri din ultimii doi ani se numără Aglaja, adaptare după romanele Aglajei Veteranyi și s-a remarcat în spectacole regizate și coregrafiate de Răzvan Mazilu: Mon Cabaret Noir sau West Side Story.

Descarcă CV-ul de aici.