Ruxandra Maniu | TIFF

Ruxandra Maniu

20.05.2015 12:24

Data nașterii: 14 octombrie 1989

A absolvit secția Actorie a Facultății de Teatru din cadrul Universității Hyperion din București, clasa profesorilor Eusebiu Ștefănescu și Rodica Mandache (2011). Din 2014 este actriță a Teatrului Odeon din București.

În 2011, Ruxandra Maniu a câștigat Premiul pentru cea mai bună actriță de comedie pentru rolul din piesa „Lapte Negru”, de Vasili Sigarev, la Festivalul Internațional Hyperion StudFest. Doi ani mai târziu, în cadrul Galei Hop – Gala Tânărului Actor 2013, Ruxandra câștiga Marele Premiu „Ştefan Iordache”  și Premiul publicului pentru Ea din „Râs nervos” de Christopher Durang. A lucrat cu regizori precum Dinu Cernescu, Dragoș Galgoțiu, Alexandru Dabija sau Radu Afrim și poate fi văzută pe scena Teatrului Odeon în piese precum „Titanic Vals”, „Casanova”, „Trei generații” sau „Un tramvai numit dorință”.

În film, Ruxandra Maniu a jucat rolul Arlechin din Funeralii Fericite (2013), în regia lui Horațiu Mălăele.