Menashe Noy – Despre filmul israelian și România

03.06.2015 22:21

Menashe Noy apare în trilogia fraților Elkabetz (despre tribulațiile Vivianei Amsalem) doar în ultimul film, Gett / Divorțul lui Viviane Amsalem, în care el joacă avocatul femeii care încearcă timp de 15 ani să divorțeze de soțul ei. L-am prins pe Menashe Noy la cinema Florin Piersic, după un Q&A foarte productiv, rezultat al proiecției ultimului film din trilogie.

Crezi că este un film feminist? Sau e vorba doar de un film despre o femeie într-o situație dificilă și atât?

Cred că are orientări feministe, da. Încearcă să dezvăluie poziția femeii în comunitatea religioasă. Cred că se poate spune, da, că e un film feminist.

Care este opinia ta despre situația actuală a femeii în Israel?

Atunci când vizitezi Tel Avivul sau când călătorești prin Israel, întâlnești oameni care gândesc foarte liber, mai ales cei de vârsta mea sau mai tineri. Cu toate astea, trăim într-o societate controlată de religie, într-un fel foarte puternic și încăpățânat. La momentul actual, guvernul din Israel e foarte religios, iar politicenii încearcă să ne influențeze viețile. Cred că cetățenii trebuie să găsească o modalitate prin care să-și trăiască propriile vieți. În Israel există un fel de conflict și un fel de tensiune care fac ca societate să fie foarte creativă. Filmul prezintă o pătură a societății foarte tradițională și religioasă.

Cum vezi cenzura în Israel? Sunt filmele cenzurate în vreun fel?

Toate filmele din Israel sunt sponsorizate de guvern. Marea majoritate a bugetului vine de la guvern și e foarte interesant faptul că nu avem parte de cenzură, trăim liber. Sunt foarte multe filme care critică armata, guvernul sau societatea israeliană și de fiecare dată există politicieni care spun: Gata, până aici!. Chiar și acum, avem o ministră, Miri Regev, care susține că cinemaul trebuie să fie patriot. Luptăm împotriva acestor păreri, dar până acum nu am avut parte de cenzură și continuăm să facem filme radicale și să le proiectăm în întreaga lume.

Cum crezi că se poziționează cinemaul israelian față de restul cinemaului european?

Cred că în ultimii 20 de ani, cinemaul israelian a devenit din ce în ce mai cunoscut și mai bine reprezentat în lume. Mai ales în Europa. Asta s-a întâmplat deoarece, începând cu anii 90, s-au deschis foarte multe școli de cinema, tehnologia a devenit din ce în ce mai accesibilă, iar tinerii au început să facă filme. În plus, majoritatea filmelor israeliene sunt coproducții cu fonduri europene, iar asta a contribuit foarte mult la succesul filmelor israeliene.

Știu că ai stat în Cluj foarte puțin timp. Ce ai interesant de povestit?

Clujul e foarte interesant deoarece îmi aduce aminte de Tel Avivul și Israelul din anii 70, începutul anilor 80. Mi se pare că Clujul e într-o perioadă de dinainte de capitalism. Tel Avivul pare a fi un mic New York sau Barcelona, deoarece Israelul, în anii 90, era în toiul boomului capitalist, cu clădiri înalte, mașini noi, restaurante, totul a devenit din ce în ce mai american cu anii 90…Clujul pare a fi înainte de toate acestea. Și îmi place și că poți fuma oriunde. În Tel Aviv nu poți face asta, poți fuma doar afară.

În plus de asta, filmul a fost proiectat în două săli: în cinematograful Victoria și aici (n.r.: cinematograful Florin Piersic). E foarte interesant că cinematograful Victoria pare a fi un cinematograf din anii 50 – 60, cu scaune de lemn și fără aer condiționat. Și acum am ajuns aici și parcă aș fi într-un avion (râde) și cred că la anul, când voi reveni, probabil nu voi mai recunoaște nimic.

Ce experiențe ai avut în ceea ce privește cinemaul românesc? Cât de reprezentat este în Israel?

În ultimii ani, în Israel, cinemaul românesc a devenit din ce în ce mai cunoscut. Am văzut și eu filme ca Polițist, adjectiv sau Moartea domnului Lăzărescu și sunt filme foarte artistice și foarte bine făcute, sunt filme care s-au bucurat de succes în Israel deși filmele românești nu par a fi făcute în mod special pentru entertainment. E foarte interesant acest nou val care a apărut în cinemaul românesc și ce îmi pare să fi venit ca o consecință a căderii comunismului.