Caravana TIFF la Oradea: filme bune în aer liber pe 15 și 16 august
Oradea este următorul oraș de pe harta Caravanei TIFF, care traversează țara în această vară, pentru al optulea an
Pe 15 și 16 august, în Parcul Cetății, de la ora 21.30, pe ecranul uriaș al Caravanei vor fi proiectate două dintre filmele care s-au făcut remarcate în marile festivaluri și în sălile de cinema. Intrarea este liberă.
În seara de 15 august, orădenii vor avea șansa să vadă unul dintre cele mai puternice filme lansate în ultimul an: (M)ucenicul, în regia cineastului rus Kirill Serebrennikov. Un film provocator despre fundamentalismul religios, premiat la Cannes, (M)ucenicul pune în discuție fundamentalismul religios, identitatea sexuală, educația și felul în care societatea poate gestiona cazurile adolescenților care confruntă lumea folosind Biblia ca armă.
În cu totul alt registru, comedia Complet străini / Perfetti sconosciuti, cel mai îndrăgit film italian în cinematografele din țara sa anul trecut, vorbește despre cât de mult comunicăm, cu adevărat, în epoca social media și a telefoanelor mobile. La o cină, niște prieteni decid să-și pună la dispoziția celorlalți telefoanele, cu tot ce ascund ele: mesaje, apeluri, emailuri. Efectele sunt dintre cele mai neașteptate.
Program 15-16 august | Parcul Cetății, 21.30
Marți, 15 august
(M)ucenicul/ The Student
(r. Kirill Serebrennikov) Rusia, 118’ N-15
Veniamin, un adolescent cuprins de o criză mistică, își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni, în afară de Elena, profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren. Premiul François Chalais la Cannes! Trailer: http://bit.ly/2lSqm9b
Miercuri, 16 august
Complet străini / Perfetti sconosciuti
r. Paolo Genovese | Italia, 97’
Hitul de box office în Italia în 2016! Șapte prieteni buni iau cina împreună și propun un joc îndrăzneț: să-și pună telefoanele pe masă în timpul mesei și să-și arate unul altuia mesajele, email-urile și apelurile pe care le primesc. Ies la iveală secrete. Vor mai rămâne sau nu prieteni după această cină? Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=aGjEkKqiBnk
***
Ajunsă la a opta ediție, Caravana TIFF este unul dintre cele mai ample proiecte ale Festivalului Internațional de Film Transilvania, peste 30.000 de spectatori urmărind filme în aer liber anul trecut, între lunile iulie și septembrie.
Detalii: www.tiff.ro și www.facebook.com/caravanatiff.
***
Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.
Susținut de: Staropramen, UPC, Romgaz
Cu sprijinul: Primăriei Municipiului Oradea, Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune - Visit Oradea și Oradea Summer Film
Parteneri media: Europa FM, Zile și nopți
Partener de monitorizare: mediaTRUST