Noaptea Albă a Filmului Românesc revine la Cluj-Napoca în 15 septembrie cu filme în avanpremieră

07.09.2023 10:05

Evenimentul dedicat cinematografiei autohtone, Noaptea Albă a Filmului Românesc, revine la Cluj-Napoca în 15 septembrie. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Victoria, unde vor rula în avanpremieră trei dintre cele mai așteptate filme românești ale anului: Vulturii din Țaga, distins în cadrul TIFF 2023 cu Mențiunea Specială Zilele Filmului Românesc Pentru Secțiunea Lungmetraj, urmat de documentarul De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin și de lungmetrajul Tigru.

 

Biletele se găsesc pe site-ul Cinema Victoria și la casierie, înainte de fiecare proiecție.

Program complet Noaptea Albă a Filmului Românesc, 15 septembrie - CLUJ-NAPOCA

Cinema Victoria

18:30  Vulturii din Țaga, r. Adina Popescu, Iulian Ghervase, 74’ |avanpremieră

Documentarul spune povestea unui antrenor de fotbal dintr-un sat transilvănean, precum și a comunității pe care o reprezintă. Aproape în fiecare duminică, Nelu Târnovan, un antrenor de fotbal cu vechime, marchează terenul stadionului local, situat undeva la marginea unui sat din Transilvania. Echipa sa, Vulturii din Țaga, joacă în ultima ligă, iar rezultatele bune întârzie să apară. Dar Nelu încearcă cu orice preț să mențină echipa activă, deși totul pare să-i fie potrivnic: arbitrii, condițiile meteo, soția și, uneori, chiar jucătorii săi.

20:00  De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, r. Carla Teaha, 85’ | avanpremieră

Poetă, romancieră și traducătoare, Nora Iuga este, la cei 92 de ani ai săi, un personaj unic pe scena literară contemporană, aducând un mix aparte de spirit ludic, carismă şi autoironie. Iată povestea scriitoarei ale cărei cărţi au fost interzise de comunişti pentru... "erotism morbid". Documentarul ne invită să descoperim natura acestui erotism şi felul în care încă îi influenţează Norei scrisul şi perspectiva asupra vieţii, dar şi să aflăm secretul tinereţii fără bătrâneţe.

22:00  Tigru, r. Andrei Tănase, 79’ | avanpremieră

Cu Paul Ipate, Cătălina Moga, Alex Velea.

Medicul veterinar Vera lucrează la o grădină zoologică, după o dramă personală care a creat distanță între ea și soțul ei, Toma, directorul unui teatru pentru copii. Când află că soțul o înșală, Vera are o cădere nervoasă și îi dă drumul tigrul Rihanna. Căutând tigrul prin păduri, începe să se gândească la căsătoria ei și la lume, în general.

Evenimentul, devenit tradiție în București, se va desfășura simultan în Cluj-Napoca și Timișoara.                                                                                               

Ne puteți urmări pe: Facebook.com/NoapteaAlba

În cadrul acestui eveniment se vor efectua fotografii și înregistrări. Participând la eveniment, sunteți de acord că imaginile și înregistrările în care puteți apărea pot fi utilizate ulterior în scopuri de promovare, publicitate sau documentare. Dacă doriți să evitați să apăreți în aceste materiale, vă rugăm să vă informați organizatorii evenimentului sau să vă feriți de camerele de filmat și fotografiat. Vă mulțumim pentru înțelegere și participare!