Concert VHK și proiecție Lupta invizibilă | Weekend la Castel

Bilete aici

ora 19:30 – Concert VHK

Duminică, 15 iunie, începând cu ora 19:30, Weekend la Castel la TIFF.24 va fi deschis de Vágtázó Halottkémek (VHK), formația legendară de rock psihedelic și punk din Europa Centrală. Fondată în 1975 la Budapesta, trupa combină ritmuri tribale cu rock progresiv și improvizație, creând o experiență sonoră intensă și hipnotică. Cu versuri încărcate de misticism și o energie explozivă pe scenă, VHK și-a construit o reputație cult, fiind adesea comparată cu Hawkwind sau The Stooges, dar păstrând un stil inconfundabil. Muzica lor a fost apreciată de artiști precum Iggy Pop, Henry Rollins și Jello Biafra, care au considerat VHK una dintre cele mai originale și puternice trupe underground ale Europei. Trupa este formată în prezent din Attila Grandpierre, Lajos Soós Szónusz, Király Zoltán, Köles Vazul, Földi Tomy, Szűcs Antal Mór și Sánta Kristóf.


21:30 - Proiecție: Lupta invizibilă (The Invisible Fight, regia Rainer Sarnet, Estonia, 2023)

Durată: 1h 55m

După concert va fi proiectat filmul Lupta invizibilă(The Invisible Fight, regia Rainer Sarnet, Estonia, 2023), o comedie absurdă cu arte marțiale și călugări zărghiți. Povestea urmărește un tânăr estonian care, după ce scapă cu viață dintr-un atac la granița dintre China și Uniunea Sovietică, decide să devină călugăr Shaolin. Însă iluminarea spirituală se dovedește a fi un drum presărat cu lupte spectaculoase, muzică black metal și mult umor negru. Filmul a avut premiera la Festivalul de la Locarno în 2023, unde a primit Premiul Special al Juriului, fiind apreciat pentru stilul său vizual îndrăzneț și combinația inedită de genuri.