Moartea obosită | TIFF

Moartea obosită

(Der müde Tod)
Fritz Lang

Proiecţie extraordinară acompaniată de ansamblul Einueia

Muzica originală: ansamblul Einuiea (Călin Torsan, Silviu Fologea, George Turliu, Juan-Carlos Negretti, Crenguţa Hariton)

Concept: Radu Rădescu

În memoria lui Alex Leo. Şerban

Ajunşi la hanul dintr-un mic sat german, doi tineri îndrăgostiţi fac cunoştinţă brusc cu Moartea. Sub forma unui străin singuratic, Moartea îl răpeşte pe logodnic şi îl sechestrează în spatele unui zid înalt, fără ferestre sau porţi, vecin cu cimitirul. Încercând să îl salveze, tânăra fată găseşte o intrare, în urma unei viziuni onirice. Dincolo de zid o aşteaptă Moartea, care îi oferă trei încercări, scurte doar cât ar arde o lumânare, prin care ar putea opri moartea iubitului. Ea devine, pe rând, o femeie din Persia, Veneţia şi China, însă în niciuna dintre situaţiile fantastice nu are succes. Impresionat de credinţa fetei, Moartea îi oferă o ultimă şansă. Are o oră să convingă pe altcineva să moară în locul logodnicului.

Secvenţele care se desfăşoară în Persia, Italia, China şi Germania oferă formaţiei ocazia de a face apel la motive muzicale de inspiraţie tradiţională, dar şi de a imagina teme originale şi pasaje improvizatorice, punctate de lirica metaforică a lui Emil Botta.

În cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, ansamblul Einuiea şi actriţa Crenguţa Hariton au mai prezentat la Cluj şi Sibiu proiecte similare de simbioză între film, muzică şi literatură: Nosferatu (2007), Prăbuşirea casei Usher (2008) şi Cabinetul figurilor de ceară (2009).

Regia 
Fritz Lang
Cu 
Lil Dagover
Walter Janssen
Bernhard Goetzke
Țară 
Germania
Durată 
12h:00m
Secțiune 
Ediție TIFF 

Bilete

Locuri

Biletele nu au locuri rezervate, iar locurile în sală sunt garantate până cu 5 minute înainte de începerea proiecției.

Anulare bilete

Biletele achiziționate nu pot fi anulate sau schimbate.

Informații

Pentru informaţii sau neclarități, vă rugăm să ne contactați la