Program

Vineri 10.10

    15:30
    Prezentat de Ioana Hanchevici | Intrarea liberă pe bază de bilet cu val 0

    Atelier Ora de Cinema pentru profesori și elevi de gimnaziu

    Prezentat de Ioana Hanchevici | Intrarea liberă pe bază de bilet cu val 0
    Ora de Cinema transformă sala de clasă într-un spațiu de dialog și descoperire, prin puterea filmului. Gândit pentru elevii din clasele V–XI și profesorii lor, programul oferă scurtmetraje internaționale, materiale pedagogice (fișe, modele de lecție, resurse) și un curs introductiv de cinematografie – totul online, gratis, accesibil pe baza unui formular de înscriere. Este un proiect adaptat perfect la temele socio-emoționale din programa de Consiliere și orientare, dar posibil de aplicat și la alte materii. Ioana Hanchevici, profesoară de limba engleză și colaboratoare Ora de Cinema, va face o prezentare a platformei însoțită de un atelier, pentru ciclul gimnazial, pe baza filmului Les grands hommes / Înălțime (regizat de Quentin Elles, Franța, 2023, 18 min). Evenimentul se adresează în egală măsură profesorilor, părinților și elevilor. Să înceapă filmul!
    Cumpără Bilete

Sâmbătă 11.10

    11:00
    Dedicat copiilor între 7 și 10 ani
    Durată: 1 oră

    Atelier Design Tote Bags

    Dedicat copiilor între 7 și 10 ani
    Durată: 1 oră
    Cum îi ajutăm pe copii să-și creeze propriul stil vizual? Pot începe cu un tote bag pictat cu propria mână. Din imaginație sau ghidați de imagini din lumea filmului, copiii învață tehnica picturii pe materiale textile, un exercițiu în care le dezvoltă simțul estetic și coordonarea mână-ochi. La final, au amintirea primei lor încercări în lumea design-ului și cunoștințe de a repeta experiența acasă, pe noi articole create de ei înșiși.
    Cumpără Bilete
    14:30
    Dedicat copiilor între 7–10 ani
    Durată: 1 oră

    Atelier "Iluzii Optice"

    Dedicat copiilor între 7–10 ani
    Durată: 1 oră
    O invenție veche de 200 de ani, recreată în atelierele miniTIFF. Copii construiesc fenacistiscopul, dispozitivul simplu care creează iluzia mișcării, și învață, astfel, cum funcționează primele forme de animație. Într-un lume în care sunt copleșiți de imagini digitale, copiii descoperă care sunt principiile de bază ale animației și percepției vizuale și își găsesc propriile răspunsuri la filmele și imaginile pe care le consumă zi de zi.
    Cumpără Bilete

Duminică 12.10

    11:00
    Dedicat copiilor între 6 și 8 ani
    Durată: 1 oră

    Atelier “Micul Detectiv”

    Dedicat copiilor între 6 și 8 ani
    Durată: 1 oră
    Un atelier interactiv în care cei mici creează personaje sau obiecte „secrete” pe folie transparentă, pe care le pot suprapune pentru a descoperi mesaje ascunse sau povești vizuale. Totul foarte simplu și de efect, o tehnică ce poate apoi fi reluată pe noi și noi scenarii gândite de copii acasă, împreună cu familia sau prietenii. Un atelier ideal pentru a învăța primele noțiuni despre compunerea imaginilor stratificate, transparență și perspectivă.
    Cumpără Bilete
    14:30
    Dedicat copiilor între 6 și 8 ani
    Durată: 1 oră

    Atelier de Marionete “Planeta Maimuțelor”

    Dedicat copiilor între 6 și 8 ani
    Durată: 1 oră
    Cei mici creează marionete din fetru sub formă de maimuțici simpatice, apoi le pot anima în povești inventate de ei. Atelierul susține dezvoltarea abilităților motorii și creativitatea narativă. În plus, copiii descoperă un mod foarte distractiv de a-și petrece timpul cu prietenii acasă și startul unor aventuri în care poveștile lor prind viață.
    Cumpără Bilete