Prezențe internaționale de marcă la TIFF 2012 | TIFF

Prezențe internaționale de marcă la TIFF 2012

18.05.2012 12:17
De-a lungul celor 10 ediţii, TIFF s-a putut mândri cu prezenţa a numeroase personalităţi de marcă ale cinematografiei internaționale și mondiale, onorate cu premiul pentru întreaga carieră sau protagoniste ale unor masterclass-uri și evenimente speciale.

În 2012, Geraldine Chaplin, una dintre figurile distincte ale cinematografiei ultimelor decenii, va primi Premiul pentru întreaga carieră, alături de regizorul Claude Lelouch și actriţa de renume Mari Törőcsik.

Dieter Kosslick, directorul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din lume, al doilea ca importanță după Festivalul de la Cannes, vine la TIFF pentru prima oară. Kosslick este unul dintre cei mai activi susținători și promotori ai filmului, cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste 30 ani. Este unul dintre membrii fondatori ai EFDO (European Film Distribution Office) și are o vastă experiență în domeniul finanțării de film.  Este directorul Berlinalei din 2001, având un rol esențial în dezvoltarea festivalului.

Pen-Ek Ratanaruang, unul dintre cei mai importanți regizori din noul val al cinematografiei thailandeze, este un alt invitat de seamă al TIFF 2012. Omagiat în cadrul secțiunii 3x3 la ediția din 2008 a festivalului, Pen-Ek se poate mândri cu un palmares impresionant de premii, filmele sale fiind selecționate și premiate în festivaluri din lumea întreagă, cum ar fi cele de la Cannes, Berlin, Seattle, Pusan, Rotterdam, Viena, Hong Kong sau Bangkok. Thrillerul Ruang talok 69 (1999) a fost câștigător al Mențiunii Speciale Don Quijote la Festivalul de la Berlin și al premiului pentru Cel mai bun film asiatic la Festivalul de la Singapore, Monrak Transistor (2001) a reprezentat propunerea Thailandei pentru Oscar, iar drama psihologică Ploy i-a adus regizorului Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film din Asia și Arabia Cinefan.

Unul dintre cele mai cunoscute titluri ale sale este și Last Life In the Universe. Filmul a primit nu mai puțin de 7 trofee, printre care se numără Premiul FIPRESCI la Festivalul de film de la Bangkok și Coppa Volpi (acordat actorului Tadanobu Asano) la Festivalul de la Veneția.

Publicul va putea viziona la TIFF cel mai recent film al cineastului, Împușcat în cap/ Headshot, unul dintre highlight-urile noii secțiunii Oameni și zei. De asemenea, cei care doresc să îl cunoască pe Pen-Ek Ratanaruang o pot face în cadrul unui masterclass susținut de acesta.

Producătoarea Christine Vachon, fondatoarea casei de producție Killer Films, va fi protagonista unui alt masterclass susținut la TIFF 2012. Este unul dintre cei mai importanți producători de film independent din America. Primul lungmetraj produs de aceasta, controversatul Poison al lui Todd Haynes, a câștigat Premiul special al Juriului la Festivalul de la Sundance în 1991. Pe lista titlurilor multi-premiate la care a semnat producția se regăsesc și Far From Heaven, care a obținut 4 nominalizări la Oscar, Boys Don't Cry, care i-a adus lui Hillary Swank un Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, Velvet Goldmine sau I Shot Andy Warhol. În 2008, Christine Vachon a primit un premiu Emmy pentru adaptarea TV a filmului This American Life, la care a lucrat în calitate de producător executiv. În 1996, a pus bazele companiei de producție Killer Films. Printre realizările recente se numără și miniseria HBO de 5 episoade Mildred Pierce, care va avea parte de o proiecție maraton în cadrul festivalului. O secțiune specială cu filmele produse de compania ei și numită Tribute Killer Films figurează în programul din acest an a TIFF.

Jan Harlan, producător executiv al câtorva dintre filmele regizate de Stanley Kubrick, va prezenta la ediția a 11-a a festivalului proiectul marelui cineast care nu a devenit niciodată film, Napoleon, lungmetrajul epopeic imaginat de acesta la finalul anilor 1960, ale cărui filmări urmau să aibă loc și în România. Spectatorii TIFF vor putea afla mai multe despre proiectul monumental al lui Kubrick în cadrul unei întâlniri cu Jan Harlan, dar şi al prezentării dedicate volumului enciclopedic Kubrick’s Napoleon: The Greatest Movie Never Made, lansat în ediție limitată de 1000 de exemplare.

Lista invitaților străini din acest an mai include nume influente precum Roberto Olla, directorul Eurimages, Mike Maggiore, programator la  Film Forum din New York, cel mai mare cinema de film independent din New York, sau Eran Kolirin, regizorul celebrului film israelian A Band’s Visit, selecționat în competiția TIFF 2012 cu Schimbul/ The Exchange.

Prezențe importante sunt în Juriul Competiției TIFF, precum și în cel al secțiunii Zilele FilmuluiRomânesc. Printre cei care vor decide soarta Trofeului Transilvania se află regizorul Samuel Maoz, premiat cu Leul de Aur la Veneția pentru Lebanon (2009), Kjartan Sveinsson, membru al renumitei trupe islandeze de post-rock Sigur Rós și autorul coloanei sonore a filmului Vulcanul, premiat pentru regie la TIFF 2011, Mark Adams, critic de film la prestigioasa publicație „Screen International”, și Mike Downey, producător și CEO al Film and Music Entertainment (F&ME) și membru în board-ul Academiei Europene de Film.

Premiul secțiunii Zilele Filmului Românesc – lungmetraj va fi hotărât de Guilhem Caillard, critic de film pentru revista canadiană Panorama-cinéma și selecţioner pentru Festivalul de Film Cinemania din Montreal, Vincenzo Rossini, director artistic al Festivalului de Film de la Milano, și Michel Ciment, critic de film și președinte onorific al FIPRESCI. Acesta din urmă va susține în cadrul TIFF atât un masterclass, Stanley Kubrick, entre raison et passion, despre celebrul regizorul, cât și o prezentare a celebrei reviste Positif, care aniversează 60 de ani de existență.