TIFF Sibiu 2012 se pregătește de start | TIFF

TIFF Sibiu 2012 se pregătește de start

12.06.2012 11:38
Festivalul Internațional de Film Transilvania aduce la Sibiu, în perioada 13-17 iunie, o selecție impresionantă de filme românești și străine, difuzate în premieră mondială sau națională.

 

Festivalul Internațional de Film Transilvania aduce la Sibiu, în perioada 13-17 iunie, o selecție impresionantă de filme românești și străine, difuzate în premieră mondială sau națională. Deschiderea oficială a TIFF Sibiu va avea loc miercuri, 13 iunie, în Piața Mare din Sibiu, de la ora 22:00. Publicul va avea ocazia să vadă Frații de cruce, o co-producție româno-austriacă în regia lui Wolfram Paulus, proiectată în premieră mondială. Cadrele exterioare au fost filmate aproape în totalitate în Sibiu, în vara lui 2011. Renumiţii actori germani Susanne Lothar şi Udo Samel figurează în distribuția acestei drame de război.

Joi, 14 iunie, în aceeași locație open air va fi proiectat în premieră națională Baikonur (r. Veit Helmer), primul film realizat vreodată la cosmodromul amenajat de fosta Uniune Sovietică în stepa Kazahstanului, iar sâmbătă, 16 iunie, sibienii sunt așteptați la cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, comedia Despre oameni și melci, proiectat în prezența echipei.

Și Teatrul Gong va fi gazda unor proiecții speciale. Joi, 14 iunie, sibienii vor avea ocazia să urmărească gratuit două filme premiate pe plan internațional: Descendenții, de Alexander Payne, cu George Clooney în rolul principal, și Pielea în care trăiesc, de Pedro Almodovar. În lista de filme prezentate la Teatrul Gong se regăsesc și patru premiere naționale: Roman Polanski: Memorii cinematografice (r. Laurent Bouzereau), Marina Abramovic: Artistul e prezent (r. Matthew Akers), Woody Allen: un documentar (r. Robert Weide) și George Harisson: Living in the Material World (r. Martin Scorsese).

La Music Pub, TIFF Sibiu îi așteaptă pe cinefili cu o selecție de filme potrivită cu spațiul neconvenţional pentru proiecții, care reliefează legătura dintre film și celelalte arte. Aici vor rula rockumentare și filme strâns legate de muzică. Pe terasa pub-ului sibian, spectatorii vor putea vedea filmul danez Dansatorul (r. Christian Bonke, Andreas Koefoed), despre un campion mondial la dans care revine în competiție după ani de pauză, sau filmul islandez Inni (r., Vincent Morisset), o înregistrare a unui concert live al formației Sigur Ros.

Documentarul regizat de Martin Scorsese despre viața lui George Harrison, fostul membru Beatles - George Harisson: Living in the Material World, va fi difuzat la Music Pub, în închiderea festivalului, duminică, de la ora 21:30.

Centrul Cultural Habitus este spațiul dedicat cinefililor împătimiți. Centrul din Piața Mică va rula filme la foc continuu în fiecare zi, începând de la ora 12:00. Proiecțiile de la Habitus se deschid miercuri, la ora 12:00, cu filmul lui Nicolae Mărgineanu, Ștefan Luchian, unul dintre cele mai reprezentative titluri din cariera lui Ion Caramitru. Filmul lui Stanley Kubrick, Eyes Wide Shut, cu Tom Cruise și Nicole Kidman, va rula de două ori, joi și sâmbătă, de la ora 22:00, respectiv 22:15. Joi, 14 iunie, de la ora 20:15, Adrian Sitaru își prezintă cel mai nou lungmetraj, Din dragoste cu cele mai bune intenții, iar duminică este ziua filmelor documentare, zi ce se va încheia cu filmul britanic We Need to Talk About Kevin/ Trebuie să vorbim despre Kevin (r. Lynne Ramsay).

Pelicula care marchează închiderea oficială a TIFF Sibiu 2012 va fi Tatăl Fantomă, regizat de Lucian Georgescu, ce va rula la Piața Mare din Sibiu, duminică 17 iunie, de la ora 22:00.

Prețul unui bilet pentru proiecțiile din Piața Mare este 1 leu. Prețul unui bilet întreg pentru proiecțiile din Music Pub, Teatrul Gong și Centrul Cultural Habitus este de 7 lei, iar studenții şi elevii beneficiază de bilete reduse de 5 lei. Proiecţiile de joi, de la Teatrul Gong, sunt gratuite.

Mai multe detalii despre program, detalii despre filme, precum şi o galerie foto puteţi găsi pe site-ul www.tiffsibiu.ro

TIFF Sibiu 2012 este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc - APFR, cu sprijinul Primăriei Sibiu şi al Casei de Cultură a municipiului Sibiu.

Sponsor: Carlsberg

Parteneri: Ibis Hotel, Weinkeler, Buonavista Catering, Metropolis, News Outdoor, Portocalia, Kiss FM, Tribuna

Masina oficiala: TESS Volkswagen

Partener tehnologic: Brinel

Partener tehnic: Benq

Parteneri media: Zile&Nopţi, Turnul Sfatului, Rondul de Sibiu, TV Eveniment, Sibiul.ro, Profil Cultural, Mesagerul de Sibiu, Brylu.ro, Cemerita.ro

Parteneri de promovare: Cameleon PR&Events, Sibiu Media Center