TIFF sustenabil: strategia de responsabilitate socială și de mediu a celui mai mare festival de film din țară

19.04.2022 12:29

Încă din 2019, Festivalul Internațional de Film Transilvania aplică o strategie de sustenabilitate integrată la nivel de conținut, echipă, consum de resurse sau parteneriate. TIFF respectă astfel obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite de UNESCO City of Film, dar și cele ale rețelei de festivaluri SMART (Sustainable, Meaningful, Aristic, Responsible, Thriving), din care face parte alături de alte 6 festivaluri majore din Europa. De peste 20 de ani, TIFF contribuie la integrarea orașului Cluj-Napoca într-un context cultural european, fiind atent mereu la protejarea și punerea în valoarea a patrimoniului local. Strategia TIFF de sustenabilitate este un pas firesc în evoluția festivalului.

Conținut & educație

Programul TIFF include de peste 10 ani filme care pun în focus relația om-natură. Din 2011, sub denumirea EcoTIFF, spectatorii festivalului au participat la proiecții și dezbateri care au marcat Ziua Internațională a Mediului (5 iunie) sau au adus pe ecran povești despre ecologie și protejarea planetei. Dintre filmele care au fost urmărite la Cluj amintim Into Eternity (r. Michael Madsen, 2010), un documentar despre problematica centralelor nucleare, Chasing Ice (r. James Balog, Jeff Orlowski, 2012), care vorbește despre efectul încălzirii globale asupra calotei glaciare sau Human (r. Yann Arthus-Bertrand, 2015), o investigație plină de candoare despre ce ne face umani astăzi. Partener în EcoTIFF a fost, de-a lungul anilor, Compania de Apă Someș.

În 2021, documentarul-fenomen România Sălbatică a beneficiat de 3 proiecții, inclusiv în Piaţa Unirii, în faţa a mii de spectatori. România Sălbatică este cel mai amplu proiect foto-video dedicat naturii din țara noastră. De peste 10 ani în lucru, cu peste 450 de zile petrecute pe teren, cu sute de ore de material filmat în mod transparent și etic, proiectul este o poveste unică și educativă a biodiversității României. Cu un an înainte, în 2020, festivalul a prezentat și documentarul Lemn (r. Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst, Ebba Sinzinger), despre tăierea ilegală a pădurilor din țară.

În 2022, prin intermediul altor documentare si filme de ficțiune încă în curs de selecţie, TIFF și-au propus să atragă atenția asupra influenței pe care acțiunile omului le au asupra mediului înconjurător, provocând, în același timp, o serie de discuții privind modul în care societatea se poate implica în rezolvarea problemelor de mediu.

În cadrul programului TIFF dedicat familiilor cu copii, ce se va întinde pe toată durata festivalului, va fi inclusă și o zi a sustenabilității, cu ateliere și acțiuni educative și civice dedicate celor mici.

Colectare selectivă, bilete, publicitate

Încă din 2019, toate spațiile în care se desfășoară festivalul sunt dotate cu containere speciale, dedicate colectării selective

Publicul TIFF este încurajat să achiziționeze bilete online prin restrângerea numărului de puncte de vânzare fizice și investiții constante în componenta de vânzări online și în aplicația mobilă oficială TIFF. În 2020, 85% dintre biletele TIFF au fost achiziționate online, procentul crescând la 90% în 2021.

Mai mult, spectatorii au fost încurajați să recicleze ambalaje de plastic pentru a obține bilete la film.

Toate materialele de orientare TIFF – programul, harta, catalogul și broșura – sunt disponibile și în format digital, pentru o mai ușoară și atentă utilizare a resurselor.

TIFF renunță și la producția de genți și ghiozdane. Anul acesta, invitații festivalului vor primi tote-bags  din materiale prietenoase cu mediul, alături de un recipient reutilizabil pentru apă.

Numărul de materiale informative printate a scăzut constant la ultimele ediții, iar, începând cu 2022, bugetul de promovare media este orientat spre producții online, cu mai puține producții outdoor și print.

Plasticul a dispărut încă din 2019 din evenimentele sociale TIFF: toate paiele, farfuriile și tacâmurile utilizate în timpul festivalului sunt din materiale biodegradabile sau din ceramică.

Transport & parteneri

Încă din ultimele trei ediții, alături de partenerul principal pe mobilitate, Mercedes-Benz, TIFF a scăzut constant numărul de mașini din flota de transport, iar pe cele existente le-a înlocuit cu modele hibrid și electrice. În plus, în strânsă colaborare cu Compania de Transport Cluj, TIFF pregătește o campanie de încurajare a participanților de a folosi transportul în comun din oraș pentru deplasarea între spațiile festivalului. Este încurajată și deplasarea cu mijloace alternative cum sunt trotinetele electrice și bicicletele.

TIFF încurajează toți partenerii festivalului să adopte un comportament responsabil față de mediu, limitând utilizarea plasticului, a materialelor de unică folosință și producția de deșeuri.

Echipă

Strategia de sustenabilitate este comunicată tuturor membrilor echipei de organizare TIFF, care numără peste 700 de colegi și voluntari, dar și invitaților din festival, cu recomandări clare și ușor de aplicat.

TIFF lucrează cu echipe locale: peste 50% din staff-ul festivalului are baza în Cluj-Napoca, și 80% din echipa de voluntari este recrutată dintre elevii și studenții din județ. În plus, majoritatea furnizorilor – tipografii, producători de consumabile pentru evenimentele sociale (petreceri, întâlniri cu publicul, conferințe de presă) sau producători de food & drinks – sunt companii locale.

Integrată în toate nivelurile festivalului, prin strategia de sustenabilitate, TIFF își propune să aibă un impact real în protejarea spațiilor în care se desfășoară și să contribuie la educarea comunității în ceea ce privește responsabilitatea socială.

Mai multe detalii despre strategie vor fi comunicate pe parcursul anului pe canalele oficiale TIFF.

Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 va avea loc între 17 și 26 iunie la Cluj-Napoca.

***

Ne puteți urmări pe:

FB: TransilvaniaIFF | InstagramYoutube

Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.