Expoziții
50 de ani de la primul 10 perfect obținut de Nadia Comăneci, aniversare marcată la Cinema Timiș și prin expoziția The Magic & Mystery of Nadia Comăneci, cu fotografii inedite dedicate gimnastei române. O a doua expoziție, Continental 25, propune, la Cinema Studio, o incursiune în ultimii 15 ani de TIFF prin obiectivul fotografului Șerban Mestecăneanu și portretele surprinse de acesta în decorul emblematic al Hotelului Continental din Cluj-Napoca. Ambele expoziții pot fi văzute din 9 septembrie.

