Tânărul Picasso
Pablo Picasso este unul dintre cei mai mari și mai prolifici artiști ai tuturor timpurilor. Dar de unde a început totul?
Pablo Picasso este unul dintre cei mai mari și mai prolifici artiști ai tuturor timpurilor. Dar de unde a început totul?
Aspectele creative și tehnice ale imaginii de film
Ainara are 17 ani şi se poate lăuda cu rezultate excepţionale la şcoală, ceea ce îi face părinţii să se aştepte la studii universitare şi la o carieră de excepţie.
Primul Război Mondial e în plină desfăşurare, iar Pierre, un soldat proaspăt ajuns pe front, e dornic să-şi dovedească valoarea. În spatele liniilor, îl întâlneşte pe Francis, care decide să ridice moralul camarazilor punând la cale un spectacol de teatru.
Este începutul anilor ’30, când nonconformista pictoriţă Leonora Carrington ajunge la Paris şi se alătură unor personalităţi marcante ale curentului suprarealist precum André Breton şi Salvador Dalí.
Secțiunea Artist Stories, powered by Art Encounters, bienala de artă contemporană de la Timișoara, aduce în program trei filme despre Pablo Picasso și Leonora Carrington, la Cinema Studio, și o dezbatere despre cei doi artiști și jocul suprarealist, la sediul Art Encounters.