Filme și invitați speciali: iată programul complet al Alba Iulia Music & Film Festival

07.09.2017 18:45

Stela Popescu, Irina Margareta Nistor, Simona Maican, Dan Chișu, Cosmin Bumbuț și Elena Stancu sunt invitații festivalului care începe vineri

Cele trei zile de program includ zeci de proiecții de film, spectacole de teatru, artă stradală și experiențe în premieră pentru Alba Iulia

Vineri, 8 septembrie, începe cea de-a cincea ediție a Alba Iulia Music & Film Festival, adică trei zile care aduc în cetate cele mai bune filme ale ultimului an, dar și prilejul unor întâlniri cu nume cunoscute din industria cinematografică.

Prima întâlnire cu un invitat al festivalului are loc chiar la proiecția din deschiderea oficială. Vineri seară de la ora 20:30, publicul din Piața Cetății va putea descoperi lumea plină de magie a Compagnie de Quidams (Franța), în spectacolul „Herbert’s Dream”. Spectacolul va fi urmat de o proiecție în avanpremieră: „Aniversarea” este filmul în care maestrul Mircea Albulescu a jucat ultimul său rol pe marele ecran, iar la proiecție va participa și va răspunde întrebărilor publicului regizorul Dan Chișu.

Actrița Stela Popescu invită publicul din Alba Iulia la o discuție despre lumea filmului și povești despre cele mai frumoase momente dintr-o carieră de decenii! Întâlnirea va fi moderată de o altă invitată specială a festivalului: Irina Margareta Nistor, cea care timp de ani întregi a dublat casetele video care circulau „la negru” în România comunistă, devenind astfel o adevărată voce a filmului românesc.

Întâlnirea are loc duminică, ora 18, în Grădina Cetății (Aleea Sf. Capistrano). Stela Popescu va fi alături de public și seara, de la ora 20:30, când va avea loc proiecția celui mai popular film românesc al tuturor timpurilor: „Nea Mărin miliardar”.

Program: http://bit.ly/2j5yrYX

Proiecția filmului „Povestea iubirii”, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea loc în prezența actriței Simona Maican. Bazat pe bestseller-ul cu același nume scris de Nicole Krauss, tradus în peste 35 de limbi, filmul urmărește povestea de dragoste dintre Leo și Alma, doi tineri evrei din Polonia pe care ororile celui de-a doilea război mondial par să-i despartă pentru totdeauna.

Înapoi în realitatea românească, documentarul „Ultimul căldărar” urmărește soarta lui Geo, un tânăr din Corcova care nu își mai poate întreține familia din meseria lui tradițională. Câștigători ai premiului Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF 2017, regizorii Cosmin Bumbuț și Elena Stancu se vor întâlni cu publicul de festival duminică, la ora 17.

Un eveniment special și pentru prima dată organizat la Alba Iulia este proiecția FILM+FOOD, sâmbătă de la 20:30: spectatorii sunt invitați să ia cina chiar în timpul filmului „Totul despre grătarul argentinian”. Într-o experiență oferită de Staropramen, Alex Petricean, cunoscut ca chef D’Artagnan de la Masterchef, a pregătit 4 tipuri de preparate inspirate din bucătăria argentiniană, fiecare asortându-se cu un alt tip de bere (blondă, dark, nefiltrată sau granat), dar și cu filmul de pe marele ecran!

Întâlnirile cu invitați speciali sunt dublate de filme proiectate la Alba Iulia în avanpremieră, înainte de intrarea în cinematografe. Pe lângă filmul din deschidere, o avanpremieră specială este și proiecția „Breaking News”, un film în regia Iuliei Rugină, povestea unui jurnalist care, în timpul realizării unui documentar despre viața unui coleg operator mort în condiții tragice, devine tot mai legat de familia acestuia.

Toate acestea completează un program bogat, pe care îl puteți descoperi integral pe AlbaFilmFest.ro sau pe pagina de Facebook a festivalului. Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană (AFCU) și a Primăriei Municipiului Alba Iulia, cu susținerea Azets Insight.