TIFF.20 - 2021

Ediția aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 1 august, după zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecții sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitați și un număr impresionant de spectatori. Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit #împreunăprinfilm întoarcerea în sălile de cinema la împlinirea a 20 de ani de TIFF, transformând ediția din acest an în cel mai amplu eveniment organizat la noi în țară de la începutul pandemiei.

Peste 93.000 de plătitori de bilete au urmărit, în cele 17 locații în aer liber și în interior, selecția de 179 de filme venite din 47 de țări. Lor li s-au alăturat spectatorii prezenți la concertele, masterclass-urile, și întâlnirile cu profesioniștii din industrie, organizate cu intrare liberă – în total, peste 100.000 de participanți. Întâlnirea cu starul Sergei Polunin, invitatul special TIFF 2021, s-a aflat în topul celor mai atractive evenimente. Show-ul susținut de dansatorul ucrainean la Castelul Bánffy din Bonțida a impresionat audiența și a stabilit recordul de încasări din acest an. 

Highlights
az

Broșura AperiTIFF A-Z

Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit #împreunăprinfilm întoarcerea în sălile de cinema

Ediția aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 1 august, după zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecții sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitați și un număr impresionant de spectatori. Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit #împreunăprinfilm întoarcerea în sălile de cinema la împlinirea a 20 de ani de TIFF, transformând ediția din acest an în cel mai amplu eveniment organizat la noi în țară de la începutul pandemiei.

Filmul rusesc „Vânătorul de balene” câștigă Trofeul Transilvania

Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară, pe 31 iulie, în aplauzele celor peste 1500 de spectatori din Piața Unirii din Cluj-Napoca.Cu participarea starului Sergei Polunin și a unora dintre cei mai importanți cineaști ai momentului, Gala de decernare a premiilor TIFF 2021 a reprezentat un prilej de celebrare a celor două decenii petrecute #împreunăprinfilm. Vânătorul de balene/ The Whaler Boy, debutul regizorului rus Philipp Yuryev, a fost recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro. Premiul i-a fost înmânat chiar de invitatul special al ediției, Sergei Polunin, căruia i-a fost dedicat un moment special la gală.

Film surpriză: Annette, pelicula care a deschis ediția din acest an a Festivalului de la Cannes

Sâmbătă, pe 31 iulie, de la ora 13:30, va fi proiectat în avanpremieră în România filmul surpriză al acestei ediții. Annette, noua producție regizată de Leos Carax, desemnat Cel mai bun regizor la ediția din acest an a Festivalului de la Cannes, va rula pe marele ecran la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

Actorii Adam Driver și Marion Cotillard sunt protagoniștii poveștii plasate în Los Angeles-ul zilelor noastre. Henry face stand-up comedy şi este celebru pentru umorul său caustic. Iar Ann este o cântăreaţă de operă cu interpretări pe cele mai prestigioase scene ale lumii. Adoraţi de public şi media, ei par să formeze un cuplu în egală măsură fascinant şi stabil. Doar că naşterea primului copil, Annette, o fetiţă cu un destin exemplar, le va da amândurora viaţa peste cap.

Premii
Trofeul Transilvania
Vânătorul de balene
Philipp Yuryev

în valoare de 10.000 de euro

Premiul pentru Cea mai bună regie
Eugen Jebeleanu
Câmp de maci

în valoare de 3.500 de euro

Premiul Special al Juriului
Pietricele
P.S. Vinothraj

în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO

Premiul pentru Cea mai bună interpretare
Petra Martínez
Asta-i viața

în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim

Making of TIFF 2021