Regizori, actori, producători și experți din industria internațională de film, invitați în Juriul TIFF 2022
Juriul care va desemna câștigătorul Trofeului Transilvania la ediția din 2022 a festivalului aduce la Cluj-Napoca cinci profesioniști din lumea cinematografiei. Actori, regizori, producători de succes, dar și experți din industria internațională de film, membrii juriului Competiției Oficiale vor urmări și vor analiza cele 12 lungmetraje care concurează în acest an pentru marele premiu.
Regizor, scenarist și producător multi-premiat Bogdan George Apetri se numără printre cineaștii români ai momentului. Filmele sale au fost prezentate și laureate la festivaluri importante din întreaga lume, de la Veneția la Locarno, până la Varșovia și Thessaloniki. După ce a obținut Premiul FIPRESCI la TIFF 2021, anul acesta va face parte din Juriul Competiției Oficiale, alături de actrița islandeză Halldóra Geirharðsdóttir, nominalizată la European Film Awards pentru rolul din Woman at War (r. Benedikt Erlingson), și producătoarea Gülin ÜstÜn, care conduce platforma de co-producție Meetings on the Bridge, cel mai amplu program profesional dedicat cineaștilor din Turcia.
Alături de ei, vor juriza filmele din Competiția Oficială regizorul Srdan Golubović, ale cărui producții, multiplu premiate la Sundance și Berlinale, au fost prezentate la edițiile anterioare TIFF, dar și Carlos Rodríguez Ríos, Directorul Festivalului de Film de Autor din Barcelona (D’A Film Festival Bacelona) și fondatorul companiei de distribuție Noucinemart.
What’s Up, Doc?, secțiunea dedicată lungmetrajelor documentare, devenită anul acesta competițională, va fi jurizată la TIFF 2022 de cineastul Alexandru Solomon, membru al European Documentary Network și Președinte al Festivalului de film Documentar One World Romania, alături de Dimitris Kerkinos, unul dintre selecționerii și curatorii celor mai apreciate secțiuni din programul Festivalului Internațional de Film de la Thessaloniki și Directorul Artistic fARAD Film Festival. Împreună cu ei, va urmări și analiza cele 10 filme care concurează pentru premiul secțiunii René Kubášek, care coordonează departamentul de relații internaționale al Festivalului Internațional de Film Documentar Ji.hlava.
Juriul Competiției Zilelor Filmului Românesc va fi format la această ediție din autoarea și curatoarea Barbara Wurm, expert în film est-european, implicată de-a lungul carierei în comitetele de selecție ale DOK Leipzig, Oberhausen, și goEast, Gaga Chkheidze - fondatorul și directorul Cinema Art Center Prometheus și al Festivalului Internațional de Film de la Tbilisi, alături de Kjell R. Jenssen Jenssen, care curatoriază programul Cinemateket din Oslo de peste 20 de ani și are o vastă experiență editorială în zona de cinema.
În secțiunea dedicate filmelor autohtone, scurtmetrajele vor fi analizate și jurizate de regizorul Csaba Bereczki, reprezentant al Eurimages, jurnalista Edna Fainaru, o personalitate foarte influentă în cinematografia israeliană, și producătoarea Weronika Czołnowska, coordonatorul programelor dedicate industriei la New Horizons IFF.
Premiul FIPRESCI, acordat de Federația Internațională a Criticilor de Film, va fi oferit în urma procesului de jurizare în care vor fi implicați, la această ediție, Andoni Iturbe Tolosa – critic de film independent, prodecan și lector la Universitatea din Țara Bascilor, György Báron – Președintele Societății Criticilor de Film din Ungaria și realizator de documentare TV, alături de scriitorul și criticul de film italian Tommaso Tocci, care a colaborat cu numeroase publicații internaționale, dar și cu Berlinale Talents, Edinburgh International Film Festival și Giornate degli Autori, la Festivalului Internațional de Film de la Veneția.