Actrița Emilia Dobrin și criticul de film Valerian Sava vor primi Premiul pentru Întreaga Activitate la TIFF.24

Cu roluri memorabile în spectacole de referință și apariții marcante pe marele ecran, Emilia Dobrin s-a impus prin sensibilitate, profunzime și o forță interioară care transpare în fiecare interpretare. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1971, unde mărturisește că „a furat meserie” de la regizori precum David Esrig sau Radu Penciulescu.

Primele apariții în cinema au avut loc chiar în timpul facultății, cu roluri în Animale bolnave (r. Nicolae Breban, 1970) și comedia clasică Astă seară dansăm în familie (r. Geo Saizescu, 1971). În aceeași perioadă, s-a legat prietenia cu regizorul Alexandru Tatos, alături de care a început o colaborare de durată, concretizată în câteva dintre cele mai apreciate filme ale acestuia, precum Mere roșii (1975), Rătăcire (1978), Secvențe (1982) și Secretul armei secrete (1988). Printre titlurile emblematice în care a jucat în perioada comunistă se numără Bietul Ioanide (r. Dan Pița, 1980), Omul și umbra sa (r. Iulian Mihu, 1981) și Un bulgăre de humă (r. Nicolae Mărgineanu, 1989).

„Înzestrată cu haz şi sensibilitate, cu o gravitate a timbrului vocii (care atunci când era foarte tânără nu se lega cu fizicul juvenil, dar care astăzi a devenit un mare câştig), cu forţă şi feminitate, Emilia Dobrin poate umple un gol pe care de cele mai multe ori îl umplem cu soluţii mai puţin fericite”, spunea Alexandru Tatos în 1981.

După 1990, Emilia Dobrin a continuat să exploreze roluri diverse în cinema, făcând parte din distribuția unor filme precum Furia (r. Radu Muntean, 2002), Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu, 2013), Aniversarea (r. Dan Chișu, 2017) și a revenit recent pe marile ecrane în multipremiatul Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), care poate fi revăzut la TIFF, și docu-ficțiunea experimentală Maia – Portret cu mâini (r. Alexandra Gulea).

În paralel cu activitatea sa impresionantă din lumea filmului, Emilia Dobrin a demonstrat versatilitatea sa actoricească și în zeci de spectacole memorabile, realizate de regizori preum Alexandru Tocilescu, Claudiu Goga, Radu Afrim sau Eugen Jebeleanu. Pentru rolul Elena din spectacolul Casa cu pisici, regia Radu Iacoban, a primit în 2016 premiul UNITER pentru cea mai bună actriță într-un rol principal.

Criticul de film Valerian Sava, unul dintre cei mai influenți și longevivi critici de film români este autorul a nenumărate articole și cărți de referință precum „Istoria critică a filmului românesc contemporan, cu o Retrospectivă de la începuturi” (Editura Meridiane, 1999) sau antologia de publicistică în trei volume intitulată „O istorie subiectivă a tranziției filmice. Al Patrulea Val, restaurația mediocrată și refondarea cinemaului românesc” (Editura Paralela 45, 2011, 2012, 2013).

Valerian Sava a fost redactor fondator, sub direcția lui Victor Iliu, în 1963, al revistei Cinema, secretar al Secției de critică și coorganizator al clubului criticii din cadrul Asociației Cineaştilor din România, sub președinția lui Ion Popescu Gopo, în anii ’70-’80, iar la începutul anilor ‘90 a fost cadru didactic asociat la UNATC. A fost distins de Asociația Cineaștilor din România cu premiul pentru critică în 1978.

Astăzi, la 90 de ani, Valerian Sava este la fel de neobosit și incisiv, mutat cu arme și bagaje în online, unde „postează” regulat și cu o vervă de invidiat, și prezent la mai toate evenimentele importante de cinema din țară, inclusiv la TIFF, din care nu a ratat nicio ediție. Din strânsa legătură cu festivalul clujean s-a născut serialul de cărți din colecția TIFF Cinefil de la Editura Școala Ardeleană, ajuns deja la episodul IV și sugestiv intitulat „Post/neoistoria filmului românesc (și nu numai) în mono-dialoguri critice (via Facebook & Extra-Fb.)”

La lansarea din 2021 a primului volum din serie, Mihai Chirilov scria: „Valerian Sava combate. Uneori cu acid, atunci când cu morile de vânt nu poți intra într-o luptă dreaptă. Ca un critic veritabil care-și asumă ceea ce spune, chiar dacă uneori contra curentului. E ferm, dar nu fundamentalist, și scrie cu vioiciunea unui tânăr rebel de pe Facebook, dar fără teribilismul acestuia. Are o viziune clară, tranșantă, despre Noul Cinema Românesc, pe care l-a decorticat intens, o stilistică arborescentă aparte și recognoscibilă instant, străină de orice minimalism, și o maximă apetență pentru polemica aplicată, într-o perioadă în care conflictele nu mai au nevoie de argumente.”