10660

Regizor de film şi teatru, Janos Szasz s-a născut în 1958. Este unul dintre cei mai apreciaţi regizori maghiari. Este, de asemenea, profesor la Academia de Teatru şi Film din Budapesta. Cel mai recent lungmetraj al său, Marele caiet, aflat pe lista scurtă a candidaţilor la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de anul acesta, este inclus în secţiunea Ziua maghiară la TIFF.

A intrat în lumea teatrului când avea doar 18 ani şi a fost angajat ca recuziter la Teatrul Naţional din Budapesta. A lucrat în timpul studiilor la Academia Maghiară de Film, pe care a absolvit-o în 1987.

În 1997 filmul său Băieţii Witman a fost selecţionat în secţiunea Un Certain Regard la Cannes. Filmul a câştigat trofeul Silver Hugo la festivalul de la Chicago şi a reprezentat Ungaria la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Din distribuţia producţiei face parte şi populara Maia Morgenstern.

În 2007, lungmetrajul său Opiu: Jurnalul unei femei nebune, i-a adus actriţei principale, Kirsti Stubø, trofeul Silver St. George pentru Cea mai bună actriţă la festivalul de la Moscova.

2014