Despre dragoste și alți demoni în filmele Competiției TIFF 2021. Celebrul scenarist Guillermo Arriaga, în juriu
12 filme semnate de regizori debutanți sau aflați la cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune intră în competiția pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 20-a ediție TIFF (23 iulie - 1 august). Proiectate în premieră în România, filmele abordează subiecte complexe, majoritatea în jurul acelorași teme: dragostea doare, iar viața, așa cum o știm, se poate schimba peste noapte. Nouă dintre ele reprezintă debutul în ficțiune al unor regizori aflați la începutul carierei sau care s-au afirmat ca realizatori de seriale sau documentare.
Din juriul acestei ediții fac parte celebrul scenarist și scriitor mexican Guillermo Arriaga, cunoscut pentru scenariile unor filme precum Amores perros, 21 Grams, Babel (nominalizat la Oscar în 2006), toate regizate de Alejandro González Iñárritu, sau The Three Burials of Melquiades Estrada (r. Tommy Lee Jones), premiat pentru scenariu la Cannes. Alături de el vor juriza Katriel Schory, director executiv Israel Film Fund și fondatorul Belfilms, producător al peste 150 de lungmetraje, seriale TV și documentare; actorul, regizorul și producătorul american Scott Coffey (Ellie Parker, Adult World, Mullholland Drive), actrița Maria Popistașu, protagonistă în Întregalde, selecționat în Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, și cunoscută pentru rolurile din Marți, după Crăciun sau Legături bolnăvicioase.
Două producții românești concurează pentru Trofeul Transilvania. Drama Câmp de maci marchează debutul lui Eugen Jebeleanu și spune povestea unui tânăr jandarm a cărui viață profesională e amenințată de relația cu un alt bărbat. Thriller-ul Neidentificat (r. Bogdan George Apetri) urmărește o investigație stranie și complicată, care-l aruncă pe polițistul de caz într-o lume a întunericului și a violenței.
Câștigătorul Premiului FIPRESCI la Berlinale, Privește către cer (What Do We See When We Look at the Sky, r. Alexandre Koberidze) transformă atmosfera caldă a unui orășel georgian în decorul unei povești seducătoare despre doi îndrăgostiți blestemați să nu se mai recunoască niciodată. Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată (Preparations to be Together for an Unknown Period of Time), cel de-al doilea lungmetraj al regizoarei Lili Horvát, a fost propunerea Ungariei la Oscar 2021 și spune povestea Martei, un neurochirurg de succes gata să riște totul pentru o relație cu un bărbat care pretinde că nu o cunoaște.
Internetul pătrunde în comunitățile izolate din tundră și, odată cu el, mirajul lumii noi. În Vânătorul de balene (The Whaler Boy), debutul regizorului rus Philipp Yuryev, un tânăr se aventurează într-o călătorie la capătul căreia speră că o va găsi pe fata de care s-a îndrăgostit online. În drama de război lituaniană Nu mai vine potopul (The Flood Won't Come), primul film al lui Marat Sargsyan, un faimos colonel implicat în conflictele armate ale altor state este nevoit să se întoarcă la luptă, de data aceasta în propria țară.
Cate Blanchett este producător executiv al debutului Mere (Apples), semnat de regizorul grec Christos Nikou și prezentat la Transilvania Pitch Stop în faza de proiect. Filmul explorează o versiune a lumii măcinate de un virus agresiv care provoacă pierderea totală a memoriei. Orice legătură cu adevăratul context pandemic pe care îl traversează umanitatea astăzi este pur întâmplătoare, la fel ca în cazul poveștii distopice din Norul roz (The Pink Cloud, r. Iuli Gerbase, Brazilia), prezentat anul acesta la Sundance. O simplă aventură de-o noapte se transformă într-o lungă perioadă de conviețuire pentru doi necunoscuți nevoiți să se izoleze împreună pentru a supraviețui unui fenomen meteo fatal.
Inspirat de povestea surorii sale, care a călătorit 13 km pentru a se salva de abuzurile soțului, P.S. Vinothraj semnează scenariul și regia filmului Pietricele (Pebbles), în care rolurile se inversează: un bărbat impulsiv pornește desculț în căutarea soției. Producția indiană a fost distinsă cu Tiger Award la Rotterdam. Regizorul spaniol David Martín de los Santos debutează cu Asta-i viața (That Was Life), o poveste emoționantă în care întâlnirea dintre două femei din generații diferite dă startul unui voiaj cu neașteptate valențe afective.
Nevoită să-și adopte nepotul adolescent, o viitoare călugăriță încearcă să găsească un echilibru între chemarea sa religioasă și obligațiile de familie în drama portugheză Ultima baie (The Last Bath, r. David Bonneville). Despre legăturile cu divinitatea vorbește și Marygoround (r. Daria Woszek, Polonia), o comedie neagră stilizată în care credința unei femei este pusă la încercare atunci când schimbările hormonale asociate menopauzei intră în acțiune.
Biletele pentru evenimente speciale TIFF și abonamentele pentru această ediție pot fi cumpărate de pe tiff.eventbook.ro.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.
Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca
În parteneriat cu: Comisia Națională a României pentru UNESCO
Prezentat de: Banca Transilvania
Partener principal: Mastercard
Mașina oficială: Mercedes-Benz
Cafeaua oficială: Nespresso
Asigurător oficial: Groupama
Sponsori: Tenaris Silcotub, LIDL, MOL România, Cemacon, Orange, IQOS, Carlsberg , Regina Maria, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, E.ON, Compania de Apa Somes, McDonald, Tazz by Emag, Conceptual Lab by Theo Nissim, JTI, Epson, Emerson, Farmec, Yonder, CSI Romania, Endpoint Protector by CoSoSys
Parteneri: PMA, Lecom, AX Perpetuum, Promelek XXI, Luna Cleaning, Agressione, Ramada, Platinia
Transportator oficial: Tarom
Partener logistic: DHL
Cu sprjinul: Trend Communication
Recomandat de: Europa FM
Susținut de: TVR, TVR Cluj
Parteneri media: TV5 Monde, Radio România Cultural, Agerpres, Harper's Bazaar, Beau Monde, Cosmopolitan, Femeia, BBC TopGear, Business Review, Cinemagia, Iqads.ro, Urban.ro, SpotMedia.ro, Cineuropa, Film New Europe, Films in Frame, Sinteza, Observator Cultural, Zile și nopți, Cinemap, Liternet, Aarc.ro, Munteanu
Parteneri media locali: EBS Radio, Făclia, Infotrafic, Monitorul de Cluj, Maszol, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Transindex, Cluj24, afaceri.news
Partener de monitorizare: mediaTRUST