Expozițiile TIFF 2021

16.07.2021 15:29

TIFF Moments by Nicu Cherciu

Bd. Eroilor, zona pietonală | 7 iulie – 1 august

TIFF e memorabil și grație fotografiilor suprinse, în aproape două decenii, de Nicu Cherciu. Vedete, spectatori, momente unice cu film sau muzică rămân suspendate în timp mulțumită talentului cu care Nicu, unul dintre veteranii echipei TIFF, le-a surprins.

 

Mirrors of Brâncuși

Muzeul de Artă | 23 iulie – 1 august

O expoziție care te invită să faci parte din universul celui supranumit „inventatorul sculpturii moderne". Proiectul urmărește conceptele de bază ale creației lui Brâncuși și le transpune în noi tehnologii pentru ca tu să ai ocazia să experimentezi cu ideile care au servit drept inspirație pentru sculptor, dar și să privești în opera lui ca într-o oglindă personală.

Curator: Silvana Dulama-Popa, scenograf: Diana Miroșu, lighting Designer: Alin Popa, muzica: Zoli Toth, video: Dilmana Yordanova și Ovidiu Eftimie, foto: Julian Dinu.

 

România Sălbatică

Muzeul de Artă | 23 iulie – 1 august

Început în 2010, România Sălbatică a devenit cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră. A fost inițiat de fotograful Dan Dinu în colaborare cu WWF (World Wide Fund for Nature), realizat cu sprijinul RNP Romsilva și implementat împreună cu Administrațiile Parcurilor Naturale și Naționale. Expoziția conține 50 dintre cele câteva sute de fotografii surprinse în ultimul deceniu.

 

a mind trip | Lucian Broscățean

Muzeul de Artă | 23 iulie – 1 august

2021 marchează 20 de ani de când Lucian Broscățean a fost descoperit și premiat de Doina Levintza. Cu această ocazie, a creat o colecție aniversară prezentată ca fashion film și campanie, ambele regizate de Andrei Măjeri.

În Galeria Națională a Muzeului de Artă, o selecție curatorială de piese vestimentare din colecția aniversară este prezentată în dialog cu picturile baroce și Biedermeier, în contextul festiv al celei de-a 20-a ediții a TIFF-ului.

 

YDEAS @TIFF.20

Muzeul de Artă | 29 iulie – 1 august

Într-o perioadă în care moda s-a apropiat tot mai mult de comerț, YDEAS -Young Designers Exhibition and Shop propune o reîntoarcere la esență, prin apropierea de artă. Evenimentul aduce în lumina reflectoarelor cele mai noi și originale proiecte de artă vestimentară, bijuterii, accesorii sau decorațiuni ale unora dintre cei mai inventivi designeri clujeni și nu numai. YDEAS își propune să ofere vizitatorilor o alternativă neconvențională de interacțiune cu moda, care să treacă dincolo de matematica creator-marfă–client.

 

Concrete Nests

The Cosmic House, str. Eremia Grigorescu 106 | 23 iulie – 1 august

Un proiect transmedia despre modurile în care pandemia a influențat viața personală a oamenilor care trăiesc în blocuri de apartamente din întreaga lume. Adunând toate poveștile lor pe etajele unei clădiri de blocuri, echipa noastră a recreat și dezvoltat relația intimă care a fost construită în jurul interacțiunii idilice dintre tine și vecinii tăi. Expoziție de grup a studenților programelor de Master Arte Digitale Interactive și Film Documentar a Facultății de Teatru și Film din cadrul UBB.

Curator: Cristina Pop-Tiron

 

Anul care nu a mai fost la fel...

The Cosmic House, str. Eremia Grigorescu 106 | 23 iulie – 1 august

Caruselul de emoții al anului 2020, un an despre interior, atât la propriu, cât și la figurat, surprins de Versus Visual Project. Patru oameni, o idee venită la un ceai și o expoziție care surprinde o parte dintre poveștile din spatele ușilor închise. Lucrările fotografice, materialele video și live performance-urile din cadrul expoziției spun povestea noastră, a tuturor. 

 

Matrioșka

Rubik, Strada Anton Pann, nr. 16 | 23 iulie – 27 august

Spațiul ca parte componentă a creației artistice este tema unei expoziții ce reunește trei structuri artistice, Gara Mică, E T A J artist run și Pastila Roz, la Rubik, spațiul-manifest al Fabricii de Pensule. Sub semnul anulării universurilor monolitice, expoziția propune multiple fragmentări perspectivale asupra artei așa cum îl vede grupul cristalizat în exercițiul Matrioșkăi, în conglomeratul actual al scenei locale.

 

Cineaști spanioli în România

Galeria virtuală “Cineaşti spanioli în România” reprezintă o retrospectivă a prezenţei spaniole la TIFF de-a lungul anilor, o trecere în revistă a invitaţilor spanioli şi a celor mai importante, amuzante şi memorabile momente trăite de aceştia în timpul acestui eveniment.

Pe parcursul celor 20 de ani de TIFF, au trecut pragul festivalului nenumăraţi reprezentanţi de seamă ai filmului spaniol, cineaşti consacraţi sau în plină ascensiune care, prin producţiile şi experienţa lor, au scos în evidenţă originalitatea şi valoarea incontestabilă a cinematografiei spaniole.  

Selecţia cuprinde imagini ale unor figuri de seamă ale industriei cinematografice din Spania, precum Fernando León de Aranoa, Agustí Villaronga Verónica Sánchez Calderón, Javier Pereira şi, bineînteles, Rodrigo Sorogoyen, regizorul filmului “Stockholm”, marele căştigător al Trofeului Transilvania la TIFF 2014.

Galeria virtuală “Cineaşti spanioli în România” este prezentată de Ambasada Spaniei în România.

Link catre galería virtuala: https://artspaces.kunstmatrix.com/en/exhibition/7236744/cineasti-spanioli-la-tiff

 

Triumf Amiria – ”Museum Workings”
 
Zina Gallery, Str. Axente Sever 14A | 9 iulie – 15 august 
 
Orar vizitare: M-S: 15:00 - 19:00
 
Triumf Amiria – ”Museum Workings” hibridizează și expandează Zina Gallery (Cluj) după chipul și asemănarea sa de muzeu queer aflat pe terenul fertil dintre o instituție reală și o construcție utopică.
 
Astfel, ”Museum Workings” dezvăluie un cluster de expoziții solo: ”TRIUMF AMIRIA LOVE LETTER TO VEDA POPOVICI” - despre activism, imaginație politică și fragilitate radicală, ”TRIUMF AMIRIA LOVE LETTER TO MIHAI MIHALCEA”– despre corpuri nesupuse ce scurtcircuitează spațiul public și panteoane ale consumerismului, ”TRIUMF AMIRIA LOVE LETTER TO IRINA BUJOR” – despre empatie, identități fluide și viitoruri visate cu ochii deschiși; alături de o expoziție de grup intitulată „CHANGE-EXCHANGE” – construită în jurul unor teme precum sinonime afirmative pentru identități ce eludează definiții singulare, condiția artistului/ curatorului, corpuri queer, prin lucrări participative propuse de Jasmina Al-Qaisi, Apparatus 22 și Georgiana Dobre & Kjersti Vetterstad.
 
În plus, „TO CARVE A QUEER HOME” funcționează ca un post-scriptum cu publicații – The man with a hole in his tie de Alex Bodea, KILOBASE BUCHAREST A-Z, TRIUMF AMIRIA MANIFESTO – ce răsucesc și transformă formate de print.