István Szabó, regizorul maghiar premiat cu Oscar, printre invitații ediției aniversare TIFF

19.07.2021 11:24

Autor de marcă al cinematografiei maghiare, regizorul István Szabó vine în România ca invitat special la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 august – 1 iulie). Lui i se vor alătura zeci de invitați români și străini în cele zece zile de festival. Printre aceștia se numără celebrul scenarist Guillermo Arriaga, Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, producătorul israelian Katriel Schory, regizorii Harry McQueenSzabolcs Hajdu, Susanna Nicchiarelli, Agustí Villaronga sau Uberto Pasolini.

Regizorul István Szabó vine la Cluj-Napoca însoțit de Raport Final (Final Report), cea mai nouă producție pe care o semnează. Autorul premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film străin pentru Mefisto (1981) va fi prezent la proiecția filmului inclus în secțiunea Ziua Maghiară pe 28 iulie, la Cinema Victoria, și va susține un masterclass pe 30 iulie, de la ora 16.00, la Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai. La gala de închidere, cineastului îi va fi înmânat oficial Premiul pentru întreaga carieră, anunțat la TIFF în 2018. În cei 60 de ani de carieră cinematografică, Szabo a semnat zeci de titluri importante, cele mai cunoscute fiind Colonelul Redl, Hanussen, Meeting Venus, Sunshine, Taking Sides, Being Julia.

Pe 28 iulie, în cadrul Zilei Maghiare, vor rula alte opt filme premiate, printre care Spirala (Spiral), al regizoarei clujene Cecília Felméri, recompensat cu o Mențiune specială la Varșovia, cu Alexandra Borbély (On Body and Soul), și Bogdan Dumitrache (Poziția copilului). Acesta din urmă va fi prezent la TIFF, alături de cunoscutul producător András Muhi. În aceeași secțiune, cineastul Szabolcs Hajdu se întoarce la Cluj cu Treasure City.

Iubitorii de film care aleg să-și petreacă vacanța la TIFF vor avea șansa să-i întâlnească pe regizorii Harry McQueen, care își va prezenta multi-premiatul SupernovaChristos Nikou, prezent în Competiția oficială cu Mere (Apples), și Vadim Perelman, invitat la proiecția Lecții de persană (Persian Lessons) din Piața Unirii Open Air. Regizoarea italiană Susanna Nicchiarelli vine la TIFF cu Domnișoara Marx (Miss Marx), noua producție pe care o semnează, premiată recent la Veneția, acolo unde s-a bucurat de o premieră oficială și Un loc ca oricare altul (Nowhere Special), în regia lui Uberto Pasolini, cunoscutul producător al comediei The Full Monty.

Din delegația de regizori, actori și producători invitați în secțiunea Focus Spania vor face parte Roberto Cueto, selecționer al Festivalului de la San Sebastian, cineastul Agustí Villaronga – regizorul filmului În pântecul mării (The Belly of the Sea), regizorul și producătorul Manuel Arija de la Cuerda - autorul filmului Ultrainocența (Ultrainnocence), Javier Polo Gandía – regizorul Misterul flamingoului roz (The Mistery of the Pink Flamingo) sau cineastul Guillermo Benet, care semnează regia și scenariul lungmetrajului Nevinovații (The Blameless).

JURIILE TIFF 2021

Invitat în juriul care va desemna câștigătorul Trofeului Transilvania din acest an, celebrul scenarist și scriitor mexican Guillermo Arriaga, cunoscut pentru scenariile unor filme precum Babel (nominalizat la Oscar în 2006) sau The Three Burials of Melquiades Estrada, premiat pentru scenariu la Cannes, va fi prezent la Cluj alături de Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, Katriel Schory, producător, fondatorul Belfilms și fost director executiv al Israel Film Fund, actorul, regizorul și producătorul american Scott Coffey (Ellie Parker, Mullholland Drive) și actrița Maria Popistașu, protagonistă în Întregalde, selecționat în Quinzaine des Réalisateurs la Cannes.

Din juriul care va acorda premiile secțiunii Zilele Filmului Românesc va face parte Bernd Buder, directorul artistic al FilmFestival Cottbus și consultant pentru selecța secţiunii Forum a Festivalului de la Berlin, alături de consultantul și selecționerul Freddy Olsson, fost președinte al Festivalului de la Göteborg, și coordonatorea echipei de marketing a New Europe Film Sales,  Ewa Bojanowska. Scurtmetrajele din secțiunea ZFR vor fi jurizate de Doris Bauer, co-directoarea Vienna Shorts, criticul de film Jay Weissberg, directorul Festivalului de Film Mut din Pordenone, și Xavier Henry-Rashid – fondatorul companiei Film Republic. Profesor de cinema și critic de film, Jean-Max Méjean va face parte din Juriul FIPRESCI, alături de jurnalista Jenni Zylka, membră a echipei de selecție a secțiunii Panorama a Festivalului de la Berlin, și Marina Kostova, unul dintre cei mai apreciați critici de film din Macedonia de Nord, redactor-șef adjunct al publicaţiei SDK.

Invitați români

Nume importante ale cinematografiei autohtone vor sosi la Cluj-Napoca în perioada festivalului. Nae Caranfil va fi recompensat la această ediție cu Premiul de Excelență, actrița Cezara Dafinescu va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, regizorul Daniel Sandu va fi prezent în Zilele Filmului Românesc cu Tata mută munții, iar actorii Alex Bogdan și Ilona Brezoianu, proaspăt reveniți de pe covorul roșu de la Cannes cu Întregalde, se vor întâlni cu publicul românesc la TIFF.

Nu vor lipsi de la petrecerea aniversară TIFF.20 creatoarea de modă Doina Levintza, care-și va lansa un album foto cu costume din filmul „De ce trag clopotele, Mitică?”,  Florin Piersic Jr., pe care spectatorii vor avea ocazia să-l vadă în Asta-i viața (That Was Life, r. David Martín de los Santos), Dan Bordeianu, care se întoarce pe marele ecran în Căutătorul de vânt (r. Mihai Sofronea), regizorul Octavian Strunilă, care va debuta la Cluj cu Perfect necunoscuți, Mircea Andreescu, unul dintre protagoniștii După 40 de zile (r. Andrei Gruzsniczki).

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.