Alexandru Papadopol, invitat joi la InspiraTIFF | TIFF

Alexandru Papadopol, invitat joi la InspiraTIFF

22.06.2022 21:10

Doza de InspiraTIFF de joi este asigurată de actorul și producătorul Alexandru Papadopol, unul dintre protagoniștii lungmetrajului Balaur (r. Octav Chelaru), prezentat la TIFF atât în Competiția Oficială cât și în secțiunea dedicată filmelor românești. Vino să-l întâlnești la TIFF Lounge, de la ora 15:00, și află detalii despre cariera lui în film și teatru, dar și despre celelalte proiecte la care lucrează în această perioadă. Evenimentul va fi moderat de Cristina Stănciulescu.

Printre cei mai cunoscuți și apreciați actori din generația sa, Alexandru Papadopol a debutat în film în 2001, pe vremea când încă era student la U.N.A.T.C. Rolul din Marfa și banii (r. Cristi Puiu) i-a adus și prima ocazia de a păși pe covorul roșu de la Cannes, festival la care s-a întors în anul următor cu Occident (r. Cristian Mungiu).

A jucat în filme și seriale de succes precum Bani negri (2020), Arest (r. Andrei Cohn, 2019) – prezentat la Karlovy Vary, Povestea unui pierde-vară (r. Paul Negoescu, 2018), 6,9 pe scara Richter (r. Nae Caranfil, 2016), Două lozuri (r. Paul Negoescu, 2016), Toni Erdmann (r. Maren Ade, 2016) – Nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film străin, Acasă la tata (r. Andrei Cohn, 2015), București Non-Stop (r. Dan Chișu, 2015), Alt Love Building (r. Iulia Rugină, 2014), Când se lasă seara peste București sau metabolism (r. Corneliu Porumboiu, 2013) – prezentat la Locarno și Sarajevo.

În 2010, alături de Dorian Boguță și Dragoș Bucur a înființat Actoridefilm.ro – prima școală privată de actorie de film din România.