Unlimited Summer. Filme de la TIFF online & alte surprize | TIFF

Unlimited Summer. Filme de la TIFF online & alte surprize

28.07.2021 19:03

TIFF vine și la tine acasă cu 8 filme în premieră, disponibile online pe unlimited.tiff.ro, pe teritoriul României. Unele pot fi văzute doar până pe 1 august, altele vor rămâne în catalogul TIFF Unlimited și le vei putea vedea oricând, dacă ești abonat.

Până în septembrie, ai reduceri la abonamente, iar dacă ești în Cluj și te abonezi până pe 29 iulie, ai acces la TIFF Unlimited Party (joi, 29 iulie, detalii la unlimited@tiff.ro). Plus: cele mai bune locuri la Casa de Cultură a Studenților, Victoria și Florin Piersic, pe întreaga durată a festivalului. Abonamentele de 3, 6 și 12 luni au inclus acces gratuit timp de 1 lună. 

Abonament pe 3 luni | Abonament pe 6 luni | Abonament pe 12 luni

Bonus: În fiecare zi, pe TIFF Unlimited, vezi LIVE discuțiile cu echipele filmelor românești de la Casa TIFF și întâlnirile InspiraTIFF, de la ora 17.00.

Dacă ești în Cluj

Păstrează-ți biletele la filmele din Piața Unirii, cu ele poți câștiga abonamente la TIFF Unlimited! În fiecare seară tragem la sorți 10 numere de pe biletele de intrare. Câștigătorii vor primi 10 abonamente de o lună la platforma de streaming a festivalului, unlimited.tiff.ro

Pentru a intra în concurs, cumpără-ți biletele pentru Piața Unirii Open Air cu cel puțin 24 de ore înainte de proiecția filmului. Numerele sunt trase la sorți pe site-ul tragerilasorti.roPentru a intra în posesia abonamentelor, trebuie să prezinți biletul cu codul câștigător la biroul de ticketing din Piața Unirii, în fiecare zi, între 9.00 și 23.00.

Urmărește și ziarul AperiTIFF, în el vei găsi zilnic lista câștigătorilor.

Ce poți vedea online la TIFF 2021:

NEVINOVAŢII
Los inocentes/The Blameless | Spania, 2020 | 100'
R. Guillermo Benet. Cu: Susana Abaitúa, Pilar Bergés, Raúl de la Torre.
Poliţia împrăştie publicul unui concert de la un centru social. Cineva aruncă o piatră şi răneşte mortal un poliţist. Iată povestea celor care ştiu ce s-a întâmplat, povestea tăcerii lor, a laşităţii lor şi a vinei lor. Bilete
 
MAYA
Maya | Marea Britanie, 2020 | 86'
R. Jamshid Mojaddadi, Anson Hartford.
Povestea adevărată a unui director de grădină zoologică din Iran şi a mult-iubitei sale tigroaice, Maya, pe care decide să o lase liberă pentru prima oară. Dar, în loc să ducă la o experienţă perfectă pentru amândoi, decizia nu face decât să-i reactiveze animalului instinctele sălbatice... Bilete
 
VÂNĂTORUL DE BALENE
The Whaler Boy | Polonia-Rusia-Belgia, 2020 | 94'
R. Philipp Yuryev. Cu: Vladimir Onokhov, Kristina Asmus, Vladimir Lyubimtsev.
Leşka trăieşte într-un sătuc izolat din apropierea Strâmtorii Bering. Când internetul ajunge în sfârşit în sat, Leşka dă peste o fată superbă pe un canal de sexchat. Acum nu se mai poate gândi decât la ea şi îşi jură că o va întâlni: o călătorie ieşită din comun stă să înceapă. Bilete
 
CĂLĂTORIE ÎN CAMERA MAMEI
Viaje al cuarto de una madre/Journey to a Mother's Room | Spania-Franţa, 2018 | 95'
R. Celia Rico Clavellino. Cu: Anna Castillo, Lola Dueñas, Pedro Casablanc.
Leonor vrea să plece de acasă, dar nu ştie cum să-i spună mamei ei. Estrella nu vrea ca fiica ei să plece, dar nici nu ştie ce să-i spună ca să rămână. Mama şi fiica trebuie să înfrunte această nouă etapă din viaţa lor, când lumea pe care au împărţit-o până nu demult dă semne că se destramă. Premiul secţiunii New Directors la festivalul de la San Sebastian în 2018! Bilete
 
SUPA DE HOMAR
Lobster Soup | Spania-Islanda-Lituania, 2020 | 95'
R. Rafael Molés, Pepe Andreu. Cu: Heiðar Ingi Aðalgeirsson, Björk Bergsdóttir, Guðbergur Bergsson.
Krilli prepară zilnic supă de homar la cafeneaua Bryggjan, un local minuscul din cel mai plictisitor oraş al Islandei. Mai mulţi turişti ajung din greşeală în micul port de pescari şi se îndrăgostesc de atmosfera din cafenea. Oameni autentici, conchid ei. Şi un loc autentic. Dar oare aşa o fi? Bilete
 
SCANDAL ÎN FAMILII
Las mejores familias/The Best Families | Peru-Columbia, 2020 | 99'
R. Javier Fuentes-León. Cu: Tatiana Astengo, Gabriela Velázquez, Gracia Olayo.
Luzmila şi Peta sunt surori şi îşi câştigă traiul lucrând ca menajere pentru Alicia şi Carmen, două doamne din aristocraţia peruană. Luzmila şi Peta se simt ca acasă în cele două familii sau cel puţin aşa pare la prima vedere... Într-o zi, un secret vechi este dezvăluit pe neaşteptate, iar asta va schimba totul. Bilete
 
AVIVA
Aviva | SUA-Franţa, 2020 | 116'
R. Boaz Yakin. Cu: Zina Zinchenko, Or Schraiber, Bobbi Jene Smith, Tyler Phillips.
Aviva este din Paris şi dă online peste Eden, care e din New York. Lunga conversaţie pe internet se transformă într-o poveste de dragoste, dar relaţia lor nu este lipsită de obstacole: în fiecare dintre ei, latura feminină şi cea masculină se află într-un conflict perpetuu. Film nerecomandat minorilor. Bilete
 
MARYGOROUND
Marygoround/Maryjki | Polonia, 2020 | 80'
R. Daria Woszek. Cu: Grażyna Misiorowska, Helena Sujecka, Janusz Chabior.
Maria este vânzătoare într-un orăşel de provincie şi duce o viaţă singuratică, dominată de rutină. Cu o zi înainte să împlinească 50 de ani, simţurile şi imaginaţia ei renasc, iar Maria se simte mai liberă ca niciodată. În urma unei revelaţii ieşite din comun, existenţa ei se schimbă din temelii. Premiile pentru Cel mai bun film şi Cea mai bună actriţă anul trecut la festivalul de la Gijón! 
Bilete