Cineastul a debutat în 1955, alături de Manole Marcus, cu La mere, adaptare a unei proze cehoviene, și a semnat 15 lungmetraje. Printre ele, ecranizări ale unor opere de referință: Marele singuratic (1976), după Marin Preda, Procesul alb (1966), după Eugen Barbu, Alexandra şi Infernul (1975), după Laurențiu Fulga.
Cinefilii vor (re)vedea una dintre cele mai populare adaptări pentru cinema, Felix și Otilia (1972), ecranizarea romanului lui George Călinescu, avându-i pe Radu Boruzescu și Julieta Szönyi în rolurile principale, Lumina palidă a durerii (1981), portretul complex al unei comunități românești, în timpul Primului Război Mondial, câştigător al unei Menţiuni Speciale la Festivalul de la Moscova, și Comoara (1982), o parodie de film istoric, mutilat de cenzura comunistă - ca, de altfel, multe dintre operele sale -, în care descoperirea legendarei comori a lui Decebal declanșează o serie de urmăriri zănatice și intrigi alambicate puse la cale de cei care vor să intre în stăpânirea ei.
La lansarea documentarului din 2009 pe care i l-a dedicat, Despre Iulian Mihu, așa cum a fost, regizorul Laurențiu Damian a spus despre el: „Unii l-au socotit genial. Alții nebun”.
