În programul festivalului, în același amfiteatru, a urmat premiera nord-americană a documentarului Un gând, un vis, Doyle… și-un pix, în regia lui Bogdan Ilie-Micu, povestea expediției pline de aventuri a unui motociclist solitar, de-a lungul a 21.000 de kilometri și 14 țări.
Seara s-a încheiat cu proiecția filmului Mere roșii, pamflet virulent al regizorului Alexandru Tatos, prezentat într-o versiune restaurată, în format 35mm. La eveniment a participat directorul de imagine Florin Mihăilescu. „Spre deosebire de colegii săi de generație, Alexandru Tatos se concentra asupra personajelor. Personajul doctorului Irod din Mere roșii este pus într-o situație de conflict cu societatea. La fel și personajul principal din Duios Anastasia trecea din programul de marți, 4 decembrie. Pe scurt, deși situațiile pot părea banale, important este profilul psihologic al personajului. Pe de altă parte, Mere roșii este al doilea film din cariera mea. Nu o să vedeți o imagine spectaculoasă. Am înțeles foarte repede că trebuie să fac o imagine care să servească dramaturgia și să servească povestea lui Tatos, și nu să mă scoată pe mine în față. Nu sunt adeptul imaginii de cinema decorative, ci îmi place imaginea de cinema care vorbește, care spune, alături de personaje și de regizor, o poveste în care să cred”, a declarat Mihăilescu în prezentarea de dinaintea proiecției.
Printre cei care au mai scris despre festivalul Making Waves: New Romanian Cinema se numără și reputatul critic american David D’Arcy, care a publicat în paginile prestigioasei reviste Arts Info un amplu material dedicat evenimentului. În articolul „Romanian Cinema - Making Waves, Witches and Wild Animation”, David D’Arcy subliniază vitalitatea cinema-ului românesc, amintind faptul că seria de filme dedicate producției cinematografice românești este organizată în mod autonom, fără nici un sprijin din partea guvernului în funcție, ceea ce, în opinia autorului, reprezintă un motiv în plus pentru a o sprijini. Unul dintre cele mai importante momente ale festivalului îl reprezintă proiecția, în seara de închidere, a filmului După dealuri de Cristian Mungiu, care va avea premiera americană în primăvara anului viitor. „Starețul mânăstirii își exercită autoritatea cu o impenitență care i-ar fi făcut invidioși pe conducătorii comuniști de altădată. Felul în care Tati îi instruiește pe ceilalți cu privire la vicleșugurile Satanei ne arată cum ignoranța și știința explică uneori la fel de bine lumea care ne înconjoară. Povestea lui Mungiu amintește de cea a Ioanei D’Arc, de opera lui Nathaniel Hawthorne și de precedentul film al regizorului român, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile.” Perspective la fel de sumbre întâlnim și în animația Crulic – Drumul spre dincolo, însă, continuă autorul, există și finaluri fericite în cinematografia românească, iar Despre oameni și melci al regizorului Tudor Giurgiu e o dovadă în acest sens: „această farsă extrem de realistă (...), având în distribuție talente consacrate ale cinema-ului românesc, ne dă o idee despre felul în care o țară poate să râdă de ea însăși”, a precizat D’Arcy, în finalul articolului.
