10 pentru Film
10 dintre cei mai talentaţi actori de pe scenele din ţară sunt prezentaţi anual, în cadrul TIFF, profesioniştilor din lumea filmului şi publicului, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.
Programul îşi propune să promoveze figuri noi în filmul românesc. 10 pentru FILM îi vizează pe actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema-ul românesc, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producţii autohtone.
Actorii beneficiază de materiale de prezentare – broşuri, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist –, participă la o serie de workshopuri şi întâlniri şi sunt prezentaţi publicului, jurnaliştilor şi oamenilor care le-ar putea schimba carierele – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.
Cei 10 pentru FILM sunt propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film sunt:
Ediția 2024
Video 10 pentru Film 2024:
Actorii selectați anul acesta sunt: Iasmina Creţoi (Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Bucureşti), Zoltán Deák (Teatrul Tamási Áron - Compania M Studio, Sfântu Gheorghe), Radu Fărcane (Centrul de Creație Maidan, Cluj-Napoca, Teatrul Apropo, Bucureşti), Oana Jipa (Teatrul Andrei Mureșanu - Sfântu Gheorghe), Silvia Luca (Teatrul Mihai Eminescu, Botoșani), Ecaterina Lupu (Teatrul de Stat, Constanţa), Silvana Negruţiu (Teatrul Bulandra, București), Ana Bianca Popescu (Teatrul Mic, București), Liviu Romanescu (Vanner Collective, București) și Balázs Varga (Teatrul Naţional Târgu Mureş - Compania Tompa Miklos).
Broșura de prezentare 10 pentru FILM 2024 poate fi vizionată AICI.
Ediția 2023
Video 10 pentru Film 2023:
Actorii selectaţi la această ediţie sunt: Costi Apostol (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe), Andrada Balea (Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca), Christine Cizmaș (Teatrul Auăleu, Timișoara), Ana Maria Cojocaru (Teatrul Național Timișoara), Cătălin Ștefan Mîndru (Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava), Marcela Motoc (Teatrul Bulandra, Teatrul Apropo și Teatrul Metropolis, București), Mădălina Mușat (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe), Camelia Pintilie (Teatrul Excelsior, București), Sara Pongrac (Teatrul Maior Gheorghe Pastia, Teatrul National Aureliu Manea, Ziz Art Social Area Cluj) și Vlad Ionuț Popescu (TNB, Teatrul de Comedie, Apollo111, Replika, unteatru, TDR, București).
Broșura de prezentare 10 pentru FILM 2023 poate fi vizionată AICI.
Ediția 2022
Actorii selectaţi la această ediţie sunt: Magor Bocsárdi (Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe), Iulia Colan (Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova), Sara Cuncea (Teatrul Național București), Ada Dumitru (Teatrul Alexandru Davila, Pitești), Reka Kovacs (Teatru Infinit, București), Robert Radoveneanu (Teatrul Excelsior, București), George Rotaru (unteatru, Teatru Apropo, București), Irina Sibef (Teatrul Metropolis, București, Teatrul Tudor Vianu Giurgiu), Doru Taloș (Reactor Creație și Experiment, Cluj), Mihaela Velicu (Teatrul Metropolis, Teatrul Apollo 111, București).
Broșura de prezentare 10 pentru FILM 2022 poate fi vizualizată AICI.
Ediția 2021
Video 10 pentru Film 2021:
Actorii selectaţi la această ediţie sunt: DANIEL BEȘLEAGĂ (Teatrul Tineretului - Piatra-Neamţ) ALEX CALANGIU (Teatrul Naţional "Marin Sorescu’' - Craiova) BLANCA DOBA (Teatrul "Maria Filotti’' - Brăila, Teatrul de Comedie, Teatrul Dramaturgilor, Teatru Metropolis - Bucuresti) DIANA FUFEZAN (Teatrul Naţional "Radu Stanca’' - Sibiu) ALEXANDRU LIVIU IONESCU (Premiul 10 pentru FILM la Gala HOP 2020 - Independent) ROMANIȚA IONESCU ( Teatrului Naţional "Marin Sorescu'' - Craiova) ZITA EMA MOLDOVAN (Compania de Teatru Giuvlipen - Bucuresti) MATEI IOAN ROTARU (Teatrul Naţional "Lucian Blaga’'- Cluj-Napoca) THEODORA SANDU (Teatrul "Toma Caragiu'' - Ploieşti) ARMINE VOSGANIAN (Premiul 10 pentru FILM la Gala HOP 2019 - Independent)
Broșura de prezentare 10 pentru FILM 2021 poate fi vizualizată AICI.
Ediția 2020
Actorii selectaţi la această ediţie sunt: FLORIN AIOANE (Teatrul de Stat Constanța, Teatrele Metropolis, Apollo111 și Godot Cafe din București ) EDITH ALIBEC (Teatrul Point București, actriță independentă) SANDRA DUCUȚĂ (Teatrul Odeon, Teatrul Național București, Unteatru, Teatrul Nottara, Teatrul Dramaturgilor Români) CORINA GRIGORAŞ (Teatrul Tineretului din Piatra Neamț) GINA GULAI (Teatrul Tineretului din Piatra Neamț) OANA HODADE (Teatru 74, Teatrul Național și Teatrul Ariel din Târgu-Mureș, Teatrul pentru copii și tineret din Târgoviște, Teatrul Dramatic Brașov, Spațiul independent Reactor de Creație și Experiment din Cluj-Napoca), EMILIAN MÂRNEA ( Teatrul Național București, Teatrul Clasic Arad, Teatrul National ClujNapoca, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul Dramaturgilor Români) NELU SERGHEI (Teatrul „Jean Bart” din Tulcea) VALENTIN TERENTE (Teatrul „Maria Fillotti” din Brăila, Teatul de Artă din București) VLAD UDRESCU (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Fabrica de Pensule Cluj-Napoca, Teatrul de Comedie, Teatrul Luni de la Green Hours, Godot Cafe, Point, Teatrul Mic, Teatrul Nottara).
Broșura de prezentare 10 pentru FILM 2020 poate fi vizualizată AICI.
Ediția 2019
IRINA ANTONIE (Teatrul Act, Teatrul Luni de la Green Hours, Unteatru, Metropolis, TNB și Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești), DIANA BULUGA (Asociaţia Create. Act.Enjoy), NATALIA CĂLIN (Teatrul Naţional din București), TIBERIU ENACHE (Teatrul Naţional București, Teatrul Țăndărică, Teatrul Luni), BOGDAN FARCAȘ (Teatrul Naţional din Târgu Mureș, Bulandra, Metropolis, Teatrul de Comedie), DRAGOȘ IONESCU (Teatrul Tineretului Piatra Neamţ), MOLDOVÀN ORSOLYA (Teatrul Naţional Târgu Mureș), TUDOR MORAR (Teatrul „Ion Creangă”, Teatrul de Luni de la Green Hours, Teatrul Naţional București), MIRIAM RIZEA (Teatrul Mic, Metropolis, Nottara, Teatrul Naţional, Odeon, Teatrul Opt și Godot Café Teatru), OANA RUSU (Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”)
Ediția 2018
ALINA MÎNDRU (Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iași, Opera Naţională din Iași), ANKA LEVANA (Teatrului Evreiesc de Stat, Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian), CSABA CIUGULITU (Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureș, Teatrul Naţional Târgu-Mureș), DANIEL POPA (Teatrul LUNI de la Green Hours, Teatrul Act, Teatrul Bulandra), DENIS HANGANU (Teatrul Naţional București , Arcub, Metropolis), ELENA PUREA (Teatrul Ariel și Teatrul Național din Târgu Mureș), ÉVA IMRE (Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), MARIUS TURDEANU (Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu), TUDOR TĂBĂCARU (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ), VLAD NEMEȘ (Apollo111, Teatrul Național București)
Ediția 2017
Alexandru Voicu (Teatrul Mic, Teatrul Act, ARCUB, Teatrul Excelsior, Godot Cafe-Teatru), Amalia Ciolan (Teatrul Național București), Anca Loghin (Teatrul Național Târgu Mureș), András Korpos (Teatrul Național Târgu Mureș), Carmen Florescu (actor independent - Teatrul Mic, Teatrul Act, Green Hours, Nottara, WASP, Teatrul de Comedie), Eduard Trifa (Teatrul Municipal Baia Mare), Emilia Bebu (Bulandra, Teatrul Act, Teatrul Studențesc Casandra, Teatrul Maria Filotti din Brăila), Lucian Pavel (Bulandra, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Artă), Radu Lărgeanu (Teatrul Național Cluj-Napoca), Richard Hladik (Teatrul German de Stat, Teatrul Național Timișoara).
Ediția 2016
Alina Petrică (Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, Teatrelli, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Godot Café-Teatru, În Culise), Andi Gherghe (actor independent), Cătălina Bălălău (Teatrul Tineretului Piatra Neamț), Cezar Grumăzescu (Teatrul Excelsior din București, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie), Ciprian Scurtea (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu), Cristian Rigman (Teatrul Național din Cluj Napoca), Ioana-Florentina Manciu (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova), Nicholas Cațianis (Teatrul Odeon, ArCuB, Teatrul Excelsior din București, Teatrul Național I.L.Caragiale), Richard Balint (Teatrul Regina Maria din Oradea), Sânziana Tarța (Teatrul Național din Cluj-Napoca).
Broșura de prezentare 10 pentru FILM 2016 poate fi vizualizată AICI.
Ediția 2015
Alexandru Ion (Teatrul Act, Metropolis, București), Ali Deac (Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu), Ana Covalciuc (Teatrul Bulandra, Metropolis, Teatrul de Comedie și ArCuB), Csilla Albert (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), Erzsébet B. Fülöp (Teatrul Naţional din Târgu Mureş), Irina Drăgănescu (Teatrul de Comedie, Nottara, Bulandra din București), Lucian Teodor Rus (Teatrul Național București), Ruxandra Maniu (Teatrul Odeon din București), Silva Helena Schmidt (Teatrul Național București), Réka Szász (Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea).
Broșura de prezentare 10 pentru FILM 2015 poate fi vizualizată AICI.
Ediția 2014
Alina Ilea (Teatrul Naţional din Timişoara), Elena Ivanca (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), Enikő Györgyjakab (Teatrul Maghiar din Cluj), Katalin Berekméri (Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Compania Tompa Miklós), Lucia Mărneanu (actor independent, Cluj), Silvana Mihai (Godot Cafe Teatru, studentă la Universitatea de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, Bucureşti), Rareș Andrici (Teatrul Metropolis și Teatrul Foarte Mic din Bucureşti), Vlad Bîrzanu (Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea), Sorin Dobrin (Teatrul Bulandra și Godot Cafe Teatru din Bucureşti), Ioan Paraschiv (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ).
Ediția 2013
Actorii selectaţi la ediţia din 2013 au fost: Claudia Ardelean (Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe), Balázs Bodolai (Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca), Eliza Noemi Judeu (Teatrul Municipal George Bacovia din Bacău), Nicoleta Lefter (Teatrul Odeon, Bucureşti), Călin Stanciu Jr. (Teatrul Naţional din Timişoara), Rareş Florin Stoica (masterand UNATC), Silvia Török (Teatrul German de Stat din Timişoara), Mihaela Trofimov (Teatrul „Maria Filotti” din Brăila), Cătălin Vieru (Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” din Craiova), Irina Wintze (Teatrul Naţional din Cluj).
Ediția 2012
Actorii selectaţi în 2012 au fost: Cristian Balint (actor independent, Bucureşti), Colin Buzoianu (Teatrul Naţional Timişoara), Lari Giorgescu (actor independent, Bucureşti), Cristian Grosu (Teatrul Naţional Cluj), Lucreţia Mandric (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ), Maria Obretin (actriţă independentă, Bucureşti), Pethő Anikó (Teatrul Maghiar Cluj), Elena Popa (Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sf. Gheorghe), Olga Török (Teatrul German Timişoara), Raluca Vermeşan (Teatrul Nottara, Bucureşti). Alături de aceştia, au fost aleşi, cu titlul de „Tânără speranţă”, doi actori începători: Vlad Bălan (Trupa Brainstorming, Bucureşti) şi Mădălina Ciotea (Teatrul „Anton Pann”, Rîmnicu-Vâlcea).
Brosura de prezentare 10 pentru FILM 2012 poate fi vizualizată aici
Clipurile de prezentare ale actorilor din cadrul proiectului 10 pentru FILM se regăsesc în pagina profilului fiecărui actor.